Asigurare pentru talent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Luca, în timpul unei demonstraţii de flair

Barmanul Valentin Luca, finalist în prima ediţie a concursului „Românii au talent“, şi-a asigurat mâinile pentru 90.000 de euro.

Valentin Luca (26 de ani), braşoveanul care a devenit cunoscut după ce a jonglat cu sticle şi pahare în prima ediţie a talent show-ului „Românii au talent", de la Pro TV, este primul barman din România cu un contract de asigurare a mâinilor. Poliţa de asigurare a fost încheiată în urmă cu două săptămâni, la Allianz Ţiriac, pe o perioadă de doi ani. Valentin Luca nu a dorit să dezvăluie cât plăteşte pe lună pentru siguranţa mâinilor sale, cu care face adevărate spectacole de flair, fiindcă, spune el, suma este confidenţială.

Chiar dacă nu s-a accidentat niciodată în timpul serviciului, Valentin Luca consideră că asigurarea este bine-venită. „Ţinând cont că lucrez câte cinci-şase ore pe zi şi mă pregătesc pentru spectacole şi concursuri internaţionale, mi se părea normal să-mi fac asigurare", a declarat el. Barmanul spune că nu este primul român care a încheiat un astfel de contract, dar este primul barman care a făcut acest lucru. „În urmă cu câţiva ani, şi magicianul Johannes şi-a asigurat mâinile, dar dintre barmani sunt singurul care are o astfel de poliţă de asigurare", a mai spus braşoveanul.

Valentin Luca, supranumit şi „Magicianul cocktail-urilor" este cel mai bun barman din România. După ce a fost desemnat triplu campion naţional la Bar Master Competition, a participat la peste 60 de concursuri naţionale şi internaţionale de flair (jonglerii cu pahare şi sticle - n.r.) şi şi-a adăugat în palmares premii după premii. Totodată, el a oferit mai multe demonstraţii spectaculoase în cadrul concursului „Românii au talent".

Valentin Luca lucrează de cinci ani în domeniu, iar de trei ani face bartending de performanţă. „De trei ani nu mai lucrez în spatele barului, pentru că nu mai am timp să lucrez aşa. De atunci m-am axat mai mult pe competiţii de bar şi pe şcoala de barmani în care activez la Braşov. Pasiunea mea pentru bartending nu are limite", mărturiseşte cel mai bun barman din România.

Zeci de ore de antrenament

Tânărul a început să facă flair de când s-a angajat ca barman. „Am început să fac flair pentru barul la care activam, iar până la faza competiţională nu a fost decât un pas.  Mi-am dorit să particip la marile competiţii internaţionale şi eram conştient că aveam nevoie de o pregătire intensă, ca mai apoi să îmi dau seama că flairul este, practic, un sport unde pregătirea zilnică şi zecile de ore de antrenament contează enorm", a declarat el.

Valentin Luca are şi un sfat pentru cei care vor să-l urmeze în carieră. „Flairul nu înseamnă numai să arunci cu sticle în stânga şi în dreapta. În primul rând, trebuie să fii un barman bun şi să stăpâneşti bazele bartendingului, să aplici corect metodele de preparare pentru fiecare cocktail. Apoi, trebuie să investeşti în pregătirea ta, pentru că meseria asta nu se fură, ci se învaţă", conchide Valentin Luca.

"Trebuie să investeşti în pregătirea ta, pentru că meseria asta nu se fură,ci se învaţă.''
Valentin Luca barman

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice