Arnold Schwarzenegger a dezvăluit că are un copil nelegitim cu o fostă angajată a familiei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o săptămână de la anunţul divorţului de soţia sa, Arnold Schwarzenegger a dezvăluit adevăratul motiv al separării: are un copil nelegitim cu o fostă angajată a familiei sale.

Arnold Schwarzenegger a transmis luni un comunicat în care recunoştea că este tatăl unui copil născut în urmă cu peste un deceniu de o fostă angajată a familiei, potrivit BBC.

"După ce am terminat mandatul de guvernator, i-am spus soţiei mele despre acel eveniment care a avut loc în urmă cu un deceniu. Înţeleg şi merit pe deplin aceste sentimente de furie şi dezamăgire din partea prietenilor şi a familiei. Nu am nicio scuză şi îmi asum întreaga responsabilitate pentru răul pe care l-am făcut. Mi-am cerut scuze faţă de Maria, de copii şi de întreaga familie. Îmi pare rău cu adevărat", a precizat Arnold Schwarzenegger în comunicat.

Fostul guvernator şi soţia sa, Maria Shiver, au împreună patru copii, cu vârste între 14 şi 21 ani.

"Cer ca mass-media să îi respecte pe soţia şi copiii mei în această perioadă extrem de dificilă. Eu merit atenţia şi criticile voastre, dar familia mea nu merită asta", a adăugat actorul.

Angajata a lucrat pentru familia Schwarzenegger timp de 20 de ani şi s-a pensionat în luna ianuarie. Atât numele său, cât şi al copilului, nu au fost făcute publice, pentru a le proteja identitatea.

Femeia a declarat luni, pentru Los Angeles Times, înainte ca Arnold Schwarzenegger să transmită comunicatul, că un alt bărbat, soţul său pe vremea aceea, este tatăl copilului. Când ziarul The Times a informat-o despre comunicatul lui Arnold Schwarzenegger, fosta angajată a refuzat să comenteze.

Fostul guvernator şi Maria Shiver au fost căsătoriţi timp de 25 de ani. Cei doi nu au invocat niciun motiv în momentul în care au anunţat divorţul.