Aris Eram a fost exmatriculat din liceu: „Zici că eram la Poliție“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aris Eram și Alexia Eram, copiii Andreei Esca, au povestit aventurile lor în liceu.

Eram și Alexia

Copiii Andreei Esca au urmat cursurile Liceului Francez Anna de Noailles, liceu pe care cei doi l-au descris ca fiind unul foarte strict. „Dacă aveam trei absențe sau întârzieri nemotivate aveam detenție sâmbăta. Am ajuns o dată, dar nu pentru întârziere, alte lucruri. Ne dădeau teme, lucruri de făcut care aveau legătură cu greșeala pe care ai făcut-o, ca să o înțelegi”, a explicat Alexia Eram, în podcastul „Badassmom”, conform unica.ro.

Nici Aris nu a rămas mai prejos și a povestit că a fost exmatriculat din liceu o săptămână. „E amuzant. O povestesc, e tare. Aveam un spray cu piper, nu mai știu de ce l-am cumpărat. Cum nu-l foloseam, i-am zis unui prieten să mergem în baia școlii să-l încerce el. Am mers cu câțiva prieteni, haha, prietenul dă cu spray puțin. Ieșim tușind puțin, ne ducem la oră”, a zis el.

Lucrurile nu aveau să se termine așa: „Mergem la oră și prietenul meu se duce la baie. Se întoarce stresat. A văzut profesori de fizică și științe care intrau cu mască de gaze. (…) Eram superstresat. Am dat două sprayuri, dar era foarte puternic. A intrat diriginta în clasa noastră, ne-a scos de acolo, zici că eram la poliție, ne-au luat separat să ne întrebe. Ziua următoare s-au închis toate băile, pentru că a intrat în aerisire, și am fost exmatriculat o săptămână”, a povestit el

După ce a absolvit liceul în România, Aris Eram a plecat la studii în Barcelona, Spania. Acum, participă la America Express alături de sora lui mai mare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort