Andra şi Cătălin Măruţă, din nou părinţi. Cei doi vor avea o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra şi Măruţă vor deveni părinţi în luna iulie FOTO  Wise Events Foto

Andra şi Cătălin Măruţă vor deveni din nou părinţi, în luna iulie. Ce doi vor avea o fetiţă, după cum au anunţat pe paginile lor de Facebook.

Cele două vedete ale postului Pro TV aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Andra şi Cătălin Măruţă mai au un băiat, David, în vârstă de 4 ani.

„Dragii mei, sunt foarte fericită şi vreau să împart cu voi acest lucru. Sunt însărcinată din nou, în aproape cinci luni. Iertare că nu v-am spus mai devreme, dar câteodată nu sunt în stare să-mi spun nici mie aşa ceva, de teamă că mă voi trezi şi voi constata că totul a fost doar o poveste frumoasă a somnului meu. Dar e adevărat! În iulie, fiul meu, David, va primi cel mai frumos cadou: o surioară. Vă voi povesti cum decurge totul, vă promit. Şi vă doresc să fiţi cel puţin la fel de fericiţi ca mine, toată viaţă voastră“, a scris Andra pe Facebook.

„În iulie, se va naşte fiica mea! Da, aţi citit bine. Am tăcut până acum, am respectat discreţia Andrei, dar azi vă spun, cu tradiţionalul orgoliu patern, că soţia mea e însărcinată din nou şi, spre bucuria lui David, de data această vom aduce acasă o fetiţă. Am deja o inimă în plus, o dragoste în plus... E un sentiment extraordinar, aproape imposibil de expus în cuvinte... Vă mulţumesc pentru că mereu sunteţi alături de Andra şi de mine“, a fost mesajul lui Cătălin Măruţă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie