Adrian Despot refuză propunerile de a reprezenta protestatarii la Cotroceni: „Nu am nici pregătirea şi nici priceperea necesare pentru aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Despot i-a asigurat pe oamenii că le înţelege furia şi dorinţa de a schimba lucrurile FOTO Arhivă personală Adrian Despot

Solistul Adrian Despot, al cărui nume se află pe mai multe liste virtuale pentru a reprezenta protestatarii la întâlnirea convocată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis, le-a mulţumit oamenilor pentru încrederea acordată, dar a refuzat acest „rol“ întrucât consideră că nu are „nici pregătirea şi nici priceperea“ necesare.

Joi, 5 noiembrie, preşedintele României Klaus Iohannis i-a invitat pe reprezentanţii societăţii civile la consultări pentru a afla direct doleanţele celor din stradă, care s-au adunat miercuri noapte în număr şi mai mare, în ciuda demisiei întregului Guvern Ponta. „Am urmărit aseară, cu mare atenţie, manifestaţiile de stradă. V-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre! Voi convoca un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât şi ceea ce se numeşte strada“, a fost reacţia lui Iohannis la strigătele din piaţă.

La scurt timp după ce Administraţia prezidenţială a transmis un comunicat de presă prin care anunţa că preşedintele îi invită pe manifestanţi să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mişcările civice din ultimele zile, în mediul virtual au început să circule nenumărate liste cu propuneri. Unele dintre cele mai vehiculate nume sunt cele ale cântăreţilor Adrian Despot, Tudor Chirilă şi ale jurnaliştilor Moise Guran şi Lucian Mîndruţă. Aici puteţi consulta una dintre listele cu propuneri. 

Adrian Despot, care s-a aflat şi în clubul Colectiv în momentul în care a izbucnit incendiul de vineri şi i-a ajutat pe cei răniţi, a răspuns astăzi propunerii venite din partea oamenilor, refuzând să reprezinte protestatarii la Palatul Cotroceni. Într-un mesaj publicat pe Facebook, artistul le-a mulţumit tuturor pentru susţinere şi încredere, motivându-şi refuzul. Redăm mai jos mesajul integral al solistului Viţa de Vie

Dragii mei,

Vă mulţumesc pentru susţinerea şi încrederea acordată. Vă înţeleg furia şi dorinţa de schimbare. Şi eu, la fel ca şi voi, sunt sătul de improvizaţii. Participarea mea în calitate de reprezentant la consultări nu ar fi decât o altă improvizaţie. Nu am nici pregătirea şi nici priceperea necesare pentru aşa ceva.

Cu toţii suntem nemulţumiţi de lipsa de profesionalism de care au dat dovadă atât clasa politică, cât şi marea majoritate a funcţionarilor publici. Haideţi să nu facem greşeala de a înlocui o serie de incompetenţi cu o altă serie de incompetenţi.

Cu respect,

Adrian Despot 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”