Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a fost înmormântată cu onoruri militare. „A fost o lumină într-o lume gri, urâtă, plină de ură“ GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, care a murit pe 15 octombrie la vârsta de 90 de ani, a fost înmormântată cu onoruri militare la cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti. Zeci de oameni şi colegi de breaslă i-au adus un ultim omagiu celei supranumite „doamna comediei româneşti“.

Tamara Buciuceanu-Botez a fost condusă pe ultimul drum de zeci de oameni, după slujba care a avut loc la Biserica Sf. Gheorghe Nou.

Un detaşament al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ a prezentat onorul şi a executat trei salve de artilerie. Actriţa era Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României“, distincţie pe care o primise în anul 2014, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale“.

   

Printre colegii de breaslă care i-au adus un ultim omagiu s-au numărat Emilia Popescu, Ştefan Bănică Jr., Alexandru Arşinel, Mihai Constantin, care este şi nepotul actriţei, dar şi cei doi copii ai lui. 

Mihai Constantin, alături de cei doi copii ai săi, strănepoţii actriţei 

„O actriţă extrem de populară, un om cu care îţi intersectai privirea şi îţi dădea o stare de bine, de bucurie, reflex în clipa următoare zâmbeai. Aşa mi-o amintesc eu. În plus, mi-o amintesc ca parteneră în diferite turnee, deplasări în jurul lumii, camaradă extraordinară, oricând gata să sară în ajutor aşa cum putea. Niciodată nu se plângea de aproape nimic. Câteodată mai zicea, în ultimul timp, «Arşinică, mi-e greu să respir». Simţea că şina aia de cale ferată pe care a mers o viaţă întreagă e pe cale să se termine“, a afirmat Alexandru Arşinel pentru Agerpres

Alexandru Arşinel  

„Pentru noi şi cred că pentru toată lumea, doamna Tamara a fost nu o rază de lumină, ci o lumină într-o lume gri, urâtă, plină de ură, a fost acea lumină. A fost un curcubeu de sentimente, de stări, de valoare, de gingăşie, de frumuseţe sufletească, de moralitate, de modestie şi generozitate. Nu a trăit pentru dumneai, a trăit pentru publicul care o iubeşte“, a declarat Eugen Cristea pentru Click!

„Ştiu că iubea enorm de mult florile şi am zis că trebuia să trec să îi aduc flori. Am fost la câteva spectacole în Germania şi era tot timpul cea mai energică şi singura ei preocupare era să primească flori“, a mărturisit şi Ducu Bertzi. 

Tamara Buciuceanu-Botez a murit pe 15 octombrie după ce a fost internată de urgenţă la Spitalul Elias, la începutul lunii, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase

Actriţa Emilia Popescu 

Medicul Monica Pop, o prietenă apropiată a actriţei 

Personalitate unică, Tamara Buciuceanu-Botez a scris pagini de istorie în cei peste 65 de ani de carieră, interpretând peste 1500 de roluri memorabile în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. A fost una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc, fiind supranumită „Doamna comediei româneşti“. 

„Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă. Pentru mine, viaţa a fost cultură, cinste şi demnitate“, spunea marea actriţă, potrivit News.ro. 

    

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum