Actriţa Marion Cotillard a devenit mamă pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Marion Cotillard a devenit mamă pentru a doua oară, recent, după ce a născut o fetiţă, a dezvăluit agentul de presă al artistei franceze pentru revista People.

Marion Cotillard, în vârstă de 41 de ani, şi partenerul ei de viaţă, actorul şi regizorul Guillaume Canet, în vârstă de 43 de ani, au deja un fiu, Marcel, în vârstă de cinci ani şi jumătate.

Actriţa a dezvăluit în septembrie 2016 că era însărcinată cu al doilea copil al cuplului. Marion Cotillard şi Guillaume Canet au jucat împreună în filmul „Jeux d'enfants/ Iubeşte-mă dacă poţi“ (2003), iar relaţia lor a început în anul 2007. 

Marion Cotillard este o actriţă franceză, născută pe 30 septembrie 1975, la Paris. Prezentă pe marile ecrane încă de la sfârşitul anilor 1990, a devenit cunoscută publicului larg cu rolul Lilly Bertineau din saga „Taxi“ de Luc Besson, pe care l-a interpretat în primele trei filme ale acestei francize. 

În 2004, a câştigat primul trofeu major care i-a marcat cariera - premiul César pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, cu o prezenţă de doar 8 minute pe ecran, în filmul „O logodnă foarte lungă/ Un long dimanche de fiançailles“, de Jean-Pierre Jeunet. 2008 a fost anul consacrării sale internaţionale, după ce a interpretat într-o manieră impresionantă rolul celebrei cântăreţe franceze Édith Piaf, în filmul biografic „La Vie en Rose/ La Môme“, care i-a adus numeroase premii şi trofee, inclusiv Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi César. De altfel, Marion Cotillard a devenit prima actriţă franceză care a câştigat premiul Oscar la categoria „cea mai bună actriţă“ pentru un film turnat în limba franceză.

Marion Cotillard, alături de fiul său Marcel FOTO stylefrizz.com

Actriţa franceză a fost apreciată apoi de criticii de cinema şi pentru evoluţiile sale din filmele pe care le-a turnat în anii care au urmat, precum „Rugină şi oase/  De rouille et d'os“, „Începutul/ Inception“, „Emigrantul/ The Immigrant“, „Două zile, o noapte/ Deux jours, unui nuit“, „Macbeth“, „The Immigrant“ şi „Juste la fin du monde“, consacrând astfel o carieră internaţională cu alegeri artistice variate, marcată de colaborări cu regizori de renume, precum Tim Burton, Ridley Scott, Michael Mann, Woody Allen, Christopher Nolan, Steven Soderbergh, Jacques Audiard, fraţii Dardenne şi Xavier Dolan.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele