Actorul Michael Douglas a fost răsplătit cu două milioane de dolari pentru că a promovat cultura evreiască

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Michael Douglas, în vârstă de 70 de ani, a fost distins cu Premiul Genesis, cunoscut drept „Premiul Nobel Evreiesc“, şi a primit două milioane de dolari pentru eforturile sale de a promova cultura evreiască. Premiul i-a fost înmânat în cadrul unei gale desfăşurate în oraşul israelian Ierusalim.

În mod normal, câştigătorul premiului Genesis primeşte un cec în valoare de un milion de dolari, însă în acest an un donator anonim a dublat valoarea premiului. Michael Douglas a anunţat că va dona această sumă unor organizaţii evreieşti de caritate.

Starul hollywoodian a primit acest premiu din partea Genesis Philanthropic Group, o organizaţie a evreilor vorbitori de limbă rusă care încearcă să creeze legături durabile între Israel şi comunităţile religioase ebraice din restul lumii, scrie şi Mediafax. Preşedintele fundaţiei Genesis, Stan Polovets, a explicat că Douglas este onorat atât pentru realizările profesionale, cât şi pentru pasiunea sa pentru moştenirea evreiască şi pentru statutul de evreu.

Tatăl lui, legendarul actor Kirk Douglas, în vârstă de 98 de ani, este evreu, iar Michael Douglas şi-a îmbrăţişat originea evreiască şi a sprijinit cauzele evreieşti. În 2014, artistul a mers în Israel, împreună cu soţia sa, actriţa britanică Catherine Zeta-Jones, pentru a participa la Bar Mitzvah, o ceremonie religioasă evreiască de pasaj spre maturitate organizată în cinstea fiului lor, Dylan, care a împlinit 13 ani. Fundaţia a lăudat abordarea familiei.

Deşi tatăl său, Kirk Douglas, este evreu, mama lui Michael Douglas este membră a Bisericii Anglicane, iar, potrivit legii ebraice, celebrul actor hollywoodian nu este considerat membru al credinţei ebraice. Totuşi, călătoria de anul trecut l-a determinat pe Douglas să îşi redescopere originile şi să se convertească la iudaism.

Michael Douglas, alături de soţia sa, Catherine Zeta-Jones, şi de cei doi copii, Dylan şi Carys, la gala de decernare a Premiului Genesis FOTO Getty Images 

De asemenea, la gala de joi, 18 iunie, Michael Douglas a fost însoţit de familie. „Includerea şi toleranţa sunt şi valori evreieşti. Cred cu tărie că iudaismul ar trebui să reflecte spiritul de tolerenţă şi tradiţiile care au existat în cortul lui Abraham“, a spus starul hollywoodian în discursul său de acceptare a premiului Genesis, citat de Mediafax.

Prezentatorul principal al galei a fost celebrul Jay Leno. Michael Douglas a fost felicitat, de asemenea, prin intermediul unor mesaje video de bunii lui prieteni Danny DeVito şi Barbra Streisand, dar şi de tatăl său, Kirk Douglas.

Anul trecut, fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, a fost recompensat pentru longevitatea în serviciul public şi pentru actele filantropice, premiul fiindu-i înmânat de legendarul comediant Jay Leno.

Premiul Genesis a fost inaugurat anul trecut ca urmare a unui parteneriat între biroul prim-ministrului israelian, Grupul Filantropic Genesis şi biroul preşedintelui agenţiei evreieşti, o organizaţie non-guvernamentală ce are legături strânse cu guvernul israelian. Premiul este decernat anual unei persoane care promovează valorile evreieşti, comunitatea evreiască şi Israelul.  

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului „One Flew Over the Cuckoo's Nest/ Zbor deasupra unui cuib de cuci“, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul principal din filmul „Wall Street“ (1988), şi în 2014 a câştigat Globul de Aur pentru interpretarea exuberantului pianist Liberace în drama de televiziune „Behind the Candelabra“, produsă de HBO. 

Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum  „Falling Down/ Cădere liberă“ (1993), „The Game/ Jocul“ (1997), „Wonder Boys“, „Traffic“ (2000), însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune „The Streets of San Francisco/ Străzile din San Francisco“, difuzat de postul ABC între anii 1972 şi 1976.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”