Actorul Jamie Foxx a salvat un bărbat dintr-o maşină care a luat foc: „Nu cred că a fost o faptă eroică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jamie Foxx spune că nu se consideră un erou FOTO AFP

Jamie Foxx a jucat multe roluri de erou pe ecrane, însă recent a avut prilejul de a fi unul în viaţa reală. Actorul american, în vârstă de 48 de ani, a reuşit să scoată un bărbat dintr-o maşină care s-a răsturnat în faţa reşedinţei sale din Hidden Valley (California) cu doar câteva momente ca automobilul să ia foc.

Brett Kyle, în vârstă de 32 de ani, conducea cu viteză o maşină Toyota Tacoma, iar la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul autoturismului, care s-a rostogolit de mai multe ori, oprindu-se în faţa reşedinţei lui Jamie Foxx, potrivit autorităţilor locale. 

Pasagerul a rămas blocat în autoturism, iar actorul a declarat că maşina a luat foc la doar câteva secunde după ce a reuşit să-l scoată pe bărbat. Artistul, care a fost ajutat şi de un paramedic care nu se afla în timpul serviciului, a explicat că a văzut accidentul din casă, a sunat la Salvare şi s-a grăbit să acorde primul ajutor. Bărbatul rănit a fost transportat la spital cu răni grave, iar poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz.

„Când am încercat să-l scot afară, i-am spus: «Trebuie să mă ajuţi să te scot, pentru că nu vreau să te las aici! Ai îngeri în jurul tău»“, a declarat actorul, potrivit „The Guardian“. Cu toate acestea, Foxx a precizat că nu se consideră un erou, aşa cum l-au catalogat mulţi: „Nu mi se pare o faptă eroică. Ştiţi, trebuia să fac ceva şi s-a întâmplat să şi iasă bine.“

De pe patul de spital, Kyle şi-a exprimat recunoştinţa, mărturisind că nu l-a recunoscut: „Nu mi-am dat seama cine e, dar simplul fapt că un om vrea să ajute un alt om, înseamnă enorm pentru mine.“

La rândul lui, Brad Kyle, tatăl bărbatului care a fost salvat de actor, a declarat că a vizionat înregistrările video de la locul accidentului şi a văzut cum mai multe maşini au trecut fără să oprească pentru a oferi ajutor. „El (n.r. - Jamie Foxx) nu era obligat să o facă. Toţi credem că am putea să acţionăm astfel atunci când se întâmplă ceva, dar întrebarea este: «Chiar putem să acţionăm sau ne temem pentru viaţa noastră?» Iar el nu s-a temut. A sărit şi l-a scos din maşină“, a declarat tatăl victimei plângând. 

Ulterior, Foxx a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care tatăl victimei îl îmbrăţişează, imaginea fiind însoţită de următorul mesaj: „L-am întâlnit pe tatăl tânărului de aseară. Asta e tot ce contează, că viaţa unui om, a unui fiu, a unui frate a fost salvată. Dumnezeu ne-a îmbrăţişat pe toţi. Niciun erou, doar părinţi fericiţi.“

Jamie Foxx a câştigat premiul Oscar în 2005, pentru rolul titular din filmul biografic „Ray“, şi a mai jucat în lungmetraje precum „Dreamgirls“, „Regatul“ şi în musicalul „Soloist“, bazat pe povestea adevărată a unui geniu muzical, Nathaniel Ayers, care s-a îmbolnăvit de schizofrenie şi a ajuns să cânte la vioară şi violoncel pe străzi. De asemenea, Foxx a lansat două albume muzicale, „Unpredictable“ şi „Intuition“.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026