Actorul Danny Trejo a salvat un bebeluş blocat într-o maşină răsturnată: declaraţiile starului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Danny Trejo (75 de ani), cunoscut mai ales pentru personajul Machete, a salvat un bebeluş prins într-o maşină răsturnată pe o stradă din Los Angeles.

Actorul a reacţionat imediat după ce a văzut că două maşini s-au ciocnit, una dintre acestea răsturnându-se. Copilul se afla prins pe bancheta din spate, în scaunul pentru bebeluşi, potrivit CNN.

Danny Trejo, în vârstă de 75 de ani, susţine că a încercat să intre în maşina răsturnată printr-o fereastră spartă, însă nu a reuşit să desfacă centura de siguranţă. Cu ajutorul unui alt martor, actorul a reuşit să scoată copilul în siguranţă.

Trejo, care face voluntariat lucrând cu micuţi cu nevoi speciale, a povestit că a ştiut exact ce să facă pentru a-l linişti pe băieţel. „Era panicat, aşa că i-am spus că trebuie să ne folosim superputerile pentru a ne elibera. Am luptat împreună şi am reuşit. Chiar am avut o conexiune şi astfel am reuşit să-i distrag atenţia de la accident“, a relatat actorul pentru ABC7.

„Tot ce mi s-a întâmplat bun în viaţă a fost după ce am ajutat alte persoane“, a declarat actorul. 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul