Actorul Bob Saget, cunoscut pentru rolul din serialul „Casa plină”, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Actorul de televiziune şi stand up comedy Bob Saget, în vârstă de 65 de ani, cunoscut pentru rolul din serialul „Casa plină/ Full House”, a murit duminică la hotelul Ritz-Carlton din Florida.

În urma unui apel, duminică după-amiază poliţia l-a găsit pe Saget inconştient în camera sa de hotel.

Decesul a fost pronunţat la faţa locului. Nu au fost oferite, momentan, detalii despre cauza morţii. 

Saget începuse în septembrie un turneu american care urma să se încheie în iunie 2022. Cel mai recent, sâmbătă seară, el a susţinut un show în Jacksonville (Florida).

În 1987, Saget a fost distribuit în rolul Danny Tanner, tată de familie, în serialul „Full Fouse” (ABC). În show, el îşi creştea fiicele ca tată singur, după moartea soţiei, şi avea ajutorul cumnatului său, Jesse Katsopolis, jucat de John Stamos, şi al celui mai bun prieten, Joey Gladstone (Dave Coulier).

Serialul a avut opt sezoane şi 192 de episoade, din 1987 până în 1994.

Netflix a lansat o continuare, intitulată „Fuller House” (2016 - 2020), care are cinci sezoane şi 75 de episoade. Saget şi-a reluat rolul, apărând în zece episoade.

În perioada 1989 - 1997, Saget a fost gazda emisiunii „America’s Funniest Home Videos”, în care erau prezentate cele mai amuzante înregistrări video făcute acasă de telespectatori.

Pe lângă „Full House” şi „AFHV”, Bob Saget a narat „How I Met Your Mother” (CBS), serial cu nouă sezoane, difuzat între 2005 şi 2014, a regizat filmele „Dirty Work” (1998), cu Norm Macdonald şi Artie Lang în distribuţie, „Farce of the Penguins” şi a apărut în „Entourage”, a fost gazda „1 vs. 100” şi „Nashville Squares” şi a competiţiei „The Masked Singer” în 2020.

Albumul „That’s What I’m Talkin’ About”, lansat de el în 2014, a fost nominalizat la Grammy. El a dedicat programul special „That Ain’t Right” (HBO, 2007) tatălui lui, Ben Saget, care murise cu câteva luni înainte, din cauza unor probleme de inimă.

Saget era membru în conducerea Scleroderma Research Foundation, după ce sora lui fusese diagnosticată cu sclerodermie şi a murit în 1993.

A fost căsătorit cu Kelly Rizzo, cu care a avut trei copii.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort