A murit Geta Caragiu, sora cea mică a lui Toma Caragiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sculptoriţa şi profesoara Geta Caragiu, sora cea mică a actorului Toma Caragiu, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunţat reprezentanţii Societăţii de Cultură Macedo-Română.

Geta Caragiu a fost sculptoriţă şi profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti  

„Am aflat cu tristeţe că a trecut la cele veşnice, la vârsta de 88 de ani, Geta Caragiu, de sorginte aromână. Membrii Societăţii de Cultură Macedo-Române transmit condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!“, se arată în comunicatul emis de instituţie. 

Geta Caragiu s-a născut într-o familie de aromâni (Nico Caragiu şi Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa. Familia Caragiu s-a stabilit ulterior la Ploieşti.

Geta Caragiu a avut un frate, unul dintre cei mai talentaţi actori de comedie ai României - Toma Caragiu, care a avut un sfârşit tragic, la cutremurul din '77, şi o soră, Matilda Caragiu-Marioţeanu (1927-2009), care a fost o respectată lingvistă, membră a Academiei Române. Geta Caragiu are doi fii.

Anul trecut, când s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Toma Caragiu, sora lui mai mică a vernisat expoziţia „Toma şi ai lui“. De asemenea, în 2011, sculptoriţa a prezentat o serie de lucrări realizate după dispariţia fratelui său mai mare. 

„Ele reprezintă sufletul meu, sunt reprezentarea durerii mele după ce i-am pierdut şi pe Toma, şi pe tatăl meu. Am simţit atunci că totul se năruie pentru mine, iar eu trebuie să fac neapărat ceva pentru a depăşi momentul, pentru a merge mai departe. Şi aşa au luat naştere aceste lucrări, necunoscute până acum, pentru că le-am considerat ca fiind doar ale mele“, mărturisea atunci sora lui Toma Caragiu.

Geta Caragiu este autoarea a numeroase lucrări de sculptură de for public, din care cităm, printre altele, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul amplasată în 1994 în Piaţa Unirii din Oradea; Bustul lui Grigore Antipa, inaugurat în 1995 în Municipiul Tulcea, şi statuia istoricului Vasile Pârvan amplasată în faţa Muzeului Judeţean de Istorie din Bacău – toate realizate împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiţă, soţul ei. A realizat de asemenea bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploieşti pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani.

Este, totodată, autoarea a numeroase lucrări de sculptură mică, fiind distinsă, printre altele, cu un Premiu de excelenţă pentru lucrarea Chivot la Salonul Internaţional de Sculptură Mică „Constantin Brâncuşi“ desfăşurat la Muzeul de Artă din Târgu Jiu (2008).

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews