Un bănăţean a pus stăpânire pe sunetul Orientului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comsin Bălean a fost invitat special la un concert de percuţie, în urmă cu două zile. Foto: Sebastian Tătaru

Fagotistul Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara, Cosmin Bălean, este singurul român care cântă la duduk. Puţini ştiu că instrumentul cu care tot Orientul Mijlociu îşi cântă jalea are un promotor bănăţean.

Cosmin Bălean cântă de aproape 20 de ani la fagot în orchestra Filarmonicii timişorene, iar în ultima vreme s-a îndrăgostit de două „fluiere“ armeneşti. Dintre cele două instrumente, mai cunoscut este duduk-ul, ale cărui sunete au smuls lacrimi publicului mai multor filme celebre.


„Dintotdeauna mi-am dorit să fac ceva mai deosebit, să nu mă rezum doar la fagot. Duduk-ul l-am descoperit întâmplător, cu toate că toţi îl auzim fără să ne dăm seama, pentru că a fost folosit în coloanele sonore ale unor filme precum «Titanic», «Gladiatorul» sau «Troia». Eu am văzut mai întâi un spectacol, apoi am început să caut pe internet şi am ajuns online în Armenia“, a spus Cosmin Bălean.


Sunetul istoriei

Duduk-ul este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3.000 de ani. A suferit mici modificări de formă, cea mai mare schimbare fiind că la începuturile sale era confecţionat din os, iar acum se foloseşte lemnul de cais. Cosmin Bălean a prezentat duduk-ul şi publicului de la Festivalul Internaţional „George Enescu“. Puţini oameni în lume cântă la acest instrument alături de orchestre simfonice, din cauză că este foarte dificil din punct de vedere tehnic.

Vezi aici o GALERIE FOTO cu muzicianul și instrumentele orientale

„Este mult mai greu de cântat la duduk. Trebuie să bagi foarte mult aer în el, iar ambitusul lui nu se întinde decât pe o octavă, în condiţiile în care într-un concert noi cântăm pe patru sau cinci octave“, a precizat artistul.


În patrimoniul UNESCO


Reprezentanţii Ambasadei Armeniei în România au fost la concertul susţinut de Cosmin Bălean în cadrul Festivalului „George Enescu“ şi s-au arătat impresionaţi de modul în care artistul român le promovează instrumentul, el fiind inclusiv invitat în ţara din Caucaz. „Avem şi noi mai multe instrumente care ar merita să fie în patrimoniul cultural UNESCO, cum ar fi cavalul, dar nimeni nu este interesat să îl promoveze. Trebuie să facem ceva şi pentru el, iată ce amploare a luat duduk-ul după ce s-a auzit pe coloanele sonore ale acelor filme de marcă“, a declarat Cosmin Bălean.


Potrivit artistului, care acum a început să cânte şi la tav-shvi, un fluier armenesc de dimensiuni mai mari, în viitor va pregăti şi un proiect prin care să promoveze cavalul peste graniţele României.

Avem şi noi mai multe instrumente care ar merita să fie în patrimoniul cultural UNESCO, precum cavalul
Cosmin Bălean, fagotist

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”