VIDEO Un nou concept TV, denumit „realitate structurată“, face furori în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două seriale aparţinând unui nou concept TV, „realitate structurată“, un hibrid între reality-show şi documentar, fac furori în Marea Britanie, unde au obţinut cote de audienţă uluitoare şi multe premii, fiind însă şi criticate, sub motivul că încalcă graniţa dintre realitate şi ficţiune.

„Realitatea structurată“, cel mai recent concept TV în vogă, ce combină reality-show, ficţiune şi realitate scenarizată, include elemente de „Big Brother“, de telenovele braziliene şi tipare deja vehiculate în serialul „Friends“, informează AFP.

Lansat iniţial în Statele Unite, acest nou produs TV a început să se răspândească graţie în special postului MTV care a difuzat producţii precum „The Hills“ şi „Jersey Shore“. În Marea Britanie, prima producţie de acest gen, „The Only Way Is Essex“, a apărut în 2010 şi a fost urmată după un an de producţia rivală „Made In Chelsea“.

Cele două seriale, difuzate pe posturile ITV2, respectiv E4, înregistrează audienţe uriaşe şi au câştigat deja mai multe premii prestigioase, prezentând câteva grupuri de prieteni, aflaţi în jurul vârstei de 20 de ani, cu un viitor mai mult sau mai puţin strălucit.

O realitate construită de regizori

Nu este vorba de „realitate scenarizată“, reconstituire a unor evenimente reale jucate de actori. Nu este nici vorba de reality-show, un format ce reuneşte oameni care nu se cunosc absolut deloc, într-un loc bine definit.

„Realitatea structurată“ propune telespectatorului să urmărească diverse persoane, care se cunosc între ele, se detestă sau se iubesc, în mediul lor natural, şi care îşi văd de treburile lor, care constau adeseori în organizarea unor petreceri.

Singura derogare de la realitate: peregrinările lor în lumea modernă sunt savant orchestrate de o echipă de regizori care, pentru a alunga plictiseala ce pândeşte adeseori în astfel de ocazii, nu ezită să pigmenteze scenele filmate.

Perfect conştienţi de caracterul şi defectele fiecărui actor, producătorii anticipează astfel reacţiile lor, provocând diverse situaţii şi încurajând o serie de confruntări pentru a crea un foileton, fără să aibă nevoie de un scenariu.

O înşelăciune“ şi „un vid sideral“

În aceste seriale există de toate pentru toate gusturile, întrucât cele două telenovele britanice propun universuri diametral opuse pe scara socială.

„Made in Chelsea“ îi aduce în scenă pe bogaţii din vestul Londrei, bărbaţi frumoşi cu iubite senzaţionale, cu toţii preocupaţi de mici flirturi şi scandaluri, pendulând între zone luxoase, precum cartierul londonez Kensington, Marrakech, Cannes şi staţiunea elveţiană Verbier.

„The Only Way Is Essex“, prescurtat „TOWIE“, propune telespectatorului să urmărească un grup de prieteni din Essex, un cartier din estul Londrei, adeseori ironizat pentru excesul de alcool, codurile vestimentare de o vulgaritate incomensurabilă şi pasiunea necondiţionată pentru cabinele de bronzat.

Totul le desparte, dar cele două seriale sunt unite de acelaşi concept, „o combinaţie între realitate şi teatru“, afirmă Ruth Wrigley, creatoare a serialului „TOWIE“, după ce lucrat o perioadă la emisiunea „Big Brother“.

În ultimul episod al celui de-al 10-lea sezon, difuzat în noiembrie, playboy-ul Mario Falcone, care are deja aproape 900.000 de fallowers pe Twitter, o scoate în club pe noua lui iubită. Este ocazia perfectă pentru fosta lui iubită, Lucy Mecklenburgh, să o persifleze pe aceasta alături de prietenele ei. Scena este jucată într-un stil mai mult sau mai puţin fericit. Însă Falcone şi Mecklenburgh au fost într-adevăr amanţi în viaţa reală.

Criticii serialului „TOWIE“ spun că această producţie este „o înşelăciune“ şi „un vid sideral“. Ei mai spun că emisiunea încalcă graniţele dintre ficţiune şi realitate şi îi face pe tinerii telespectatori să devină confuzi.

Un concept TV, perfect compatibil cu reţelele sociale

„Nu le mai pasă. Această generaţie nu se întreabă tot timpul ce este adevărat şi ce nu este adevărat“, spune Ruth Wrigley, mamă a cinci copii.

Ea preferă să insiste pe noţiuni precum „proximitate“, „imediat“ şi „interactiv“, care caracterizează acest nou concept TV, perfect compatibil cu reţelele sociale, pe care „actorii“ relaţionează cu fanii lor în timp real.

Doar trei zile separă filmarea de difuzarea episoadelor, pe care „actorii le descoperă în acelaşi timp cu telespectatorii“, declară, cu mult entuziasm, Ruth Wrigley, referindu-se la noul ei proiect TV, de care se arată de acum interesată şi televiziunea spaniolă.

„Totul din «TOWIE» este bazat pe realitate. Dacă, de exemplu, unul dintre personaje vrea să dea examenul pentru permisul de conducere sau să devină manechin, vom integra aceste momente în show. Astăzi, fiecare crede că viaţa lui merită să fie arătată pe ecran. Şi ştiţi ceva? Cu o bună producţie, acest lucru devine perfect adevărat“, a adăugat Ruth Wrigley.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți