VIDEO FOTO Bruno Icobeţ, câştigătorul de la „Românii au talent“ a riscat cu doi câini masculi şi o femelă pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătorul din al treilea sezon de la “Românii au talent” a primit marele premiu de 120.000 de euro pentru momentul emoţionant şi sincer de dresaj canin. Numărul a arătat prietenia dintre Icobeţ şi cei trei „copii” ai săi, cum îi numeşte el, cu atât mai mult cu cât animalele au trecut un test dificil: căţeluşa formaţiei a urcat pe scenă cu cei doi câini, cu toate că ea tocmai a intrat în perioada de reproducere.

Bruno Icobeţ, consultantul IT în vârstă de 50 de ani, a primit cel mai mare număr de voturi din partea telespectatorilor impresionaţi de numărul artistic în care a reuşit să exprime legătura perfectă dintre om şi animal, nu prin dresură, ci printr-o prietenie sinceră.

Prietenia dintre Icobeţ şi cei trei câini din rasa border collie au simţit-o atât telespectatorii, cât şi spectatorii care s-au fotografiat cu ei în culise. Câştigătorul a recunoscut că labradorii sunt copiii lui, iar între ei nu există o relaţie de animal-stăpân întrucât aceasta ar presupune un raport de superioritate.

Pentru mine nu a fost muncă, ci pentru ei. Pentru mine a fost o plăcere. Când am aflat că am câştigat m-am simţit liber, liber să plec cu ei acasă. Bruno

Mai mult, Icobeţ a respins însăşi utilizarea cuvântului patruped sau ideea de dresaj, întrucât el ţine foarte mult la copiii săi.

Câinele este cel mai bun prieten al omului, iar Bruno a dovedit asta. FOTO Toma Nicolau

Publicul a simţit emoţia din ochii lui Icobeţ când şi-a ghidat prietenii într-un joc ce a amuţit sala din Buftea, emoţionându-i pe unii spectatori până la lacrimi. De altfel, şi juriul a avut aceeaşi reacţie, ridicându-se de pe scaune, pentru a-i aplauda pe cei patru prieteni de pe scenă.

Unul dintre cele mai sincere momente de pe scena de la "Românii au talent". FOTO Toma Nicolau

“Meriţi 100% să câştigi, pentru că mi se pare cel mai adevărat număr din tot acest concurs. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că ai transmis un sentiment pur, sincer, lipsit de intenţia unei recompense”, a spus Mihai Petre care s-a urcat pe scenă şi i-a pupat pe cei trei border collie cuminţi. Andra şi Andi Moisescu au apreciat aceeaşi onestitate a interpretării, căci, aşa cum şi-au dat şi ei seama, relaţia dintre om şi animal nu poate fi disimulată. 

Înduioşat, Mihai Petre i-a felicitat pe cei trei câini prin îmbrăţişări şi sărutări. Câinii i-au răspuns cu aceeaşi bucurie. FOTO Toma Nicolau

Dresorul de câini a recunoscut că până în a cincea semifinală, în care a şi primit voturile publicului, a luat în considerare posibilitatea de a câştiga, însă situaţia s-a schimbat chiar după seara de 3 mai, când căţeluşa sa a intrat în călduri, grupul canin fiind format din alţi doi masculi. Gândindu-se la faptul că starea biologică le-ar putea afecta animalelor capacitatea de concentrare, Bruno Icobeţ şi-a dat seama că la finala de la “Românii au talent” situaţia ar putea scăpa de sub control, în ciuda sutelor de ore în care şi-a educat animalele. Câinii nu l-au dezamăgit şi i-au dovedit până la final că sunt prietenii lui de nădejde. 

Mai presus de talent şi distracţie, încredere şi prietenie. FOTO Toma Nicolau

„Când am ieşit pe locul I în semifinale ştiam că o să fac o figură foarte bună în finală, dar nu m-am aşteptat ca J. (căţeluşa – n. r.) să intre în călduri, ceea ce mi-a bulversat băieţii, i-a dat peste cap. Eu am intrat în direct pe scena showului cu cea mai mare audienţă din România cu doi masculi şi o femelă în călduri. A fost o nebunie”, e recunoscut dresorul. „Am reuşit să mă ridic până la acest nivel... de fapt, ei (câinii) au făcut asta, nu eu. Acum trebuie să mergem la competiţii. Exact cum am promis, am să şi fac: voi învăţa oamenii ce înseamnă acest sport. Nu voi mai avea nevoie de sponsori, până acum am alergat eu după ei”, a spus cel care a adus primul câine acasă în 2003, ulterior participând şi la competiţii de dresaj canin.

Bruno le-a mulţumit susţinătorilor care l-au votat, unii dintre ei fiind chiar alături de el în sală. “Le mulţumesc şi îi iubesc enorm. Aştept să ne revedem”, le-a spus câştigătorul.

La finalul emisiunii, câinii nu l-au mai ascultat pe Bruno, dând semne de oboseală, după două săptămâni de antrenamente (pentru a cincea semifinală şi finală). FOTO Corina Cosmescu

În ceea ce priveşte dorinţele sale, Bruno Icobeţ are câteva certitudini. „Vreau să ajung acasă, să se odihnească câinii, să ajung la cei dragi şi la serviciu, a spus el. “Au fost două săptămâni extraordinare, am cunoscut oameni minunaţi la Media Pro. A fost o experienţă fantastică, am fost 24/ 24 de ore cu căţeii mei”, a spus cel care şi-a antrenat câinii şi opt ore pe zi, cu toate că în ultimele două zile a luat o pauză totală.

„Pentru mine nu a fost muncă, ci pentru ei. Pentru mine a fost o plăcere. Când am aflat că am câştigat m-am simţit liber, liber să plec cu ei acasă”, a mai zis câştigătorul.

Aplauze, confetti şi zâmbete de bucurie pe scena talentelor de la Buftea. FOTO Corina Cosmescu

Întrebat ce va face cu cei 120.000 de euro (impozabili), Bruno Icobeţ s-a gândit la fiul său. “Am un băiat pe care îl iubesc foarte mult şi sper să aibă un nou start în viaţă, mult mai bun decât al meu, a spus câştigătorul despre fiul lui de 26 de ani.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”