Valentin Jucan, membru CNA, critică proiectul de lege prin care posturile de radio şi TV sunt obligate să difuzeze imnul: „E primul pas spre cenzură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul este menit să „întărească sentimentul naţional şi respectul faţă de însemnele naţionale“

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), critică iniţiativa legislativă care prevede ca toate posturile de radio şi televiziune să difuzeze în fiecare zi imnul României în variantă integrală, fiind de părere că este „primul pas către cenzură“.

Potrivit unui proiect legislativ de modificare a Legii Audiovizualului, care îi are ca iniţiatori pe deputaţii independenţi Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase, „toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi, de la ora 7.00, Imnul Naţional al României, varianta integrală.“ 

Proiectul, care se află în faza de consultare publică, are ca scop „întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale, într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică“, potrivit iniţiatorilor, citaţi de Mediafax. 

Valentin Jucan, membru al CNA, a reacţionat imediat pe Facebook, respingând ideea de a li se impune televiziunilor şi radiourilor ce anume şi când să difuzeze un anumit tip de program. De asemenea, Jucan precizează că proiectul trebuie restras şi le cere parlamentarilor să înţeleagă că nu pot obliga staţiile private să difuzeze imnul României, acest lucru fiind deja făcut de Televiziunea Română, care are această datorie. 

Mesajul integral semnat de Valentin Jucan

Nu comentez oportunitatea difuzării imnului la televizor şi radio. (Aş prefera, totuşi, ca în şcoli să se petreacă acest lucru; două strofe, nu mai mult.) Resping, însă, ideea de a impune radiodifuzorilor ce anume şi când să difuzeze un anumit tip de program. 

Domnilor parlamentari, cu siguranţă aţi fost bine intenţionaţi, dar înainte de a face astfel de propuneri care vizează un domeniu care operează exclusiv cu 'libertatea exprimării', consultaţi-vă cu cei avizaţi, altfel vă faceţi de râs. Trebuie să înţelegeţi că nu puteţi impune unei televiziuni sau unui radio ce anume să difuzeze. Acesta este primul pas spre cenzură. 

Următorul pas, cel care desăvârşeşte cenzura, este să impuneţi ce anume să nu difuzeze. Ar mai fi un aspect important, anume că Televiziunea publică - TVR are obligaţii speciale, ea fiind, prin definiţie, televiziunea naţională. TVR difuzează de mult timp, de dimineaţă, în deschiderea programului, imnul naţional. Însă TVR este una, iar celelalte posturi, private, reprezintă altceva. 

Aşa că, vă rog, în calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, retrageţi-vă această propunere legislativă. Sunt alte lucruri mult mai bune de făcut

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate