Ultimul episod din „Urzeala tronurilor“ a fost cel mai urmărit din istoria serialului: câţi telespectatori au văzut finalul sezonului cinci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cersei Lannister, interpretată de Lena Headey, într-o scenă din sezonul cinci FOTO HBO

Finalul sezonului cinci al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ nu doar că a şocat fanii, dar a şi doborât un nou record. Ultimul episod, „Mother's Mercy“, a fost cel mai urmărit din istoria seriei, notează „Variety“.

În ciuda faptului că a fost difuzat în acelaşi timp cu finala NBA, care a avut, de asemenea, parte de o audienţă record, ultimul episod al sezonului cinci din „Urzeala tronurilor“ a fost urmărit, în medie, de 8,11 milioane de telespectatori, cel mai mare rating înregistrat până acum de producţia HBO.

Acest lucru nu face decât să dovedească faptul că popularitatea serialului „Urzeala tronurilor“ continuă să crească, în ciuda scenelor frecvente de violenţă împotriva femeilor şi a tendinţei de a ucide personajele îndrăgite de fani, două aspecte intens criticate.

La începutul acestui an, producţia HBO şi-a doborât recordul precedent odată cu premiera sezonului cinci, care a atras o medie de opt milioane de privitori. Totodată, anul trecut, sezonul patru a avut 7,1 milioane de telespectatori, HBO anunţând că „Urzeala tronurilor“ a devenit cel mai popular serial al postului, detronând astfel „Clanul Soprano/ The Sopranos“.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete