Tim Roth, „detectorul uman de minciuni“, spune adevărul despre „Lie To Me“, noul serial de pe Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 3 februarie, Pro TV aduce un nou serial care a facut senzatie în întreaga lume, „Lie To Me - Psihologia minciunii“, difuzat în 68 de ţări, nominalizat la Premiile Primetime Emmy şi câştigător a doua titluri People’s Choice.

Serialul va fi difuzat de luni până joi, de la ora 23:05, iar telespectatorii vor intra în lumea doctorului Cal Lightman, interpretat de actorul Tim Roth, expert în detectarea minciunilor şi al descoperirii infractorilor. Acesta încerca să afle adevărul din spatele spuselor unor escroci folosindu-se de psihologia aplicată prin interpretarea microexpresiilor facile şi a limbajului corpului.

Tim Roth, actorul care îl joacă pe Lightman, este un personaj la fel de complex ca şi protagonistul serialului. Britanic la origine, Tim şi-a făcut debutul în lumea filmului cu ajutorul faimosului regizor Quentin Tarantino. Roth a devenit cunoscut mai ales datorită rolurilor din „Pulp fiction“ şi „Planeta maimutelor“. În plus, britanicul a fost cât pe ce să îl joace pe Hannibal Lecter, eroul din „Tacerea mieilor“, rol care i-a revenit până la urma lui Anthony Hopkins.

După mai mult de treizeci de ani de lucru în bransă, „Lie To Me - Psihologia minciunii“ este primul proiect de televiziune de anvergură în care s-a implicat Roth. „Sam Baum, creatorul şi regizorul serialului, a venit direct la mine cu propunerea de a interpreta personajul principal. Până atunci jucasem aproape exclusiv în filme, nu aveam la activ roluri în seriale de televiziune. L-am refuzat pe Sam de două ori şi până la urmă am acceptat. Se pare că am luat cea mai bună decizie, în final“, a declarat actorul la momentul obţinerii rolului.

„Oamenii au senzaţia că acum o să le citesc expresiile feţei, că sunt atent la orice, dar trebuie să îi asigur de fiecare dată că nu fac acest lucru. Mai mult, m-am străduit cât am putut să nu învăţ gesturile care îi dau de gol. Cu toate acestea, e amuzant să încerci să îţi dai seama când mint politicienii, de exemplu, mai ales într-o campanie electorală. Nici măcar nu e nevoie să fii expert ca să-i «citesti»“, mai spunea, amuzat, Roth.

Tim Roth, în rolul lui doctorului Cal Lightman FOTO Pro TV

„Dincolo de scenariu şi de personaje, ştiinţa leagă totul în serial“, a adăugat actorul britanic despre producţia bazată pe cercetarile fostului profesor universitar Paul Ekman, expert mondial în citirea expresiilor faciale şi consilier al departamentelor de poliţie.

De luni, 3 februarie, de la 23:05, mincinoşii nu mai au nicio şansă de scapare când intră în acţiune Cal Lightman şi echipa lui de experţi în primul sezon din serialul „Lie To Me - Psihologia minciunii“, numai la Pro TV.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile