Tania Popa este câştigătoarea „Ferma vedetelor“: în premieră, o femeie iese învingătoare din show-ul de la Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Tania Popa, în vârstă de 45 de ani, este câştigătoare „Ferma vedetelor“, marcând astfel o premieră - prima femeie care primeşte titlul de „fermierul anului“ şi premiul în valoare de 50.000 de euro. Tania s-a duelat în finala „Ferma vedetelor“ cu actorul de comedie Cătălin Neamţu.

Actriţa Tania Popa a fost declarată marea câştigătoare a celui de-al treilea sezon al reality show-ului „Ferma vedetelor“, devenind prima femeie care câştigă competiţia de la Pro TV.

„Când am intrat la facultate, după primul examen, mi-am dat seama că voi deveni actriţă şi mi-am gândit un discurs pentru când voi câştiga Oscarul. La speech-ul de azi nu m-am gândit“, a declarat câştigătoarea „Ferma vedetelor“.

„Sunt extrem de fericită că mi-am făcut familia mândră şi nu pentru că am câştigat premiul ăsta, ci pentru tot ce am făcut în fermă. Şi, cel mai important, mi-am dat seama, fiind departe de ai mei, că îi iubesc enorm şi că nu e nimic pe lumea asta mai important decât familia. Mă declar o femeie fericită!“, a mai spus Tania Popa. 

Actriţa a declarat că jumătate din suma câştigăta o va dona fundaţiei Habitat For Humanity România, care construieşte case pentru persoanele nevoiaşe. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele