SURVIVOR 2021. Majda a leşinat în braţele medicilor: „Nu mai văd!”. Concurenta propusă la eliminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majda de la Survior a început să se simtă rău în timpul jocului pentru imunitate. Iată că stresul, lipsa hranei, dar şi soarele arzător din Republica Dominicană şi-au pus amprenta asupra stării ei de sănătate, iar aceasta a leşinat în braţele medicilor.

Majda le-a spus colegilor de echipă că nu se simte bine, însă din cauza factorilor amintiţi mai sus, vedeta a clacat. Atunci când au ajuns medicii, aceasta nu s-a ami putut ţine pe picioare şi a leşinat chiar în braţele lor.

Deşi spunea că se simte slăbită şi ameţită, Faimoasa a insistat să intre pe traseu, dornică să lupte pentru echipa ei şi să aducă un punct care ar fi contat mult în jocul pentru imunitate. Faimoşii, însă, i-au spus să nu intre pe traseu dacă nu se simte în stare.  

„Mă doare foarte tare stomacul şi îmi vine să vomit, dar nu am ce să fac. Nu am cum, că cedez punctul după. Am vomitat un pic mai devreme şi sunt foarte ameţită, dar eu vreau să intru. Am vomitat doar apă şi uşor galben, suc gastric. Mă doare rău de tot stomacul, dar mă duc pe traseu. Îmi sime buzele foarte amorţite (n.r buzele), nu ştiu de ce”, spunea Majda. 

„Am palpat ceva aici! V-am spus să îmi ziceţi din timp!”, a spus medicul. 

Citeşte pe click.ro cine este concurenta propusă la eliminare

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%