„Singur Acasă 2“, audienţă-record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macaulay Culkin, personajul principal al filmului „Singur acasă“

Filmul „Singur Acasă 2“,difuzat la Pro TV sâmbătă seară, a înregistrat o audienţă-record, fiind urmărit de peste trei milioane de telespectatori din toată ţara. Dintre aceştia, 1,4 milioane erau din mediul urban.

Seria filmelor „Singur acasă“ s-a dovedit un cadou perfect pentru toţi românii care vor să intre în astmosfera Crăciunului şi să se bucure de spiritul Sărbatorilor de iarnă.

Dacă săptămâna trecută primul film din seria „Singur acasă“ a ţinut telespectatorii  ţintuiţi în faţa micilor ecrane, nici „Singur acasă 2“ nu s-a lăsat mai prejos. 

Astfel, Pro TV a fost lider de audienţă sâmbătă seară, când peste trei milioane de telespectatori au urmărit aventurile simpaticului puşti Kevin, care a trebuit şi de această dată să-şi pună mintea la contribuţie pentru a face faţă tuturor provocărilor prin care a fost nevoit să treacă.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 15 decembrie, pe intervalul „Singur acasă 2“, în mediul urban:

1. Pro TV  – 1.446.000 de telespectatori (13,8 rating)
2. Antena 3 – 514.000 (4,9)
3. Antena 1 – 422.000 (4,0)
4. Kanal D – 350.000 (3,3)
5. Prima TV – 295.000 (2,8)

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 15 decembrie, pe intervalul „Singur acasă 2“, la nivel naţional:

1. Pro TV – 2.912.000 de telespectatori (15,3 rating)
2. Antena 1 – 775.000 (4,1)
3. Kanal D – 759.000 (4,0)
4. Antena 3 – 711.000 (3,7)
5. Prima TV – 441.000 (2,3)
Sursa: paginademedia.ro
 

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!