Serialul „Kidding“, cu Jim Carrey în rol principal, anulat după al doilea sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialul „Glumeam!/ Kidding“, creat de Dave Holstein, cu Jim Carrey în rol principal, a fost anulat de Showtime după al doilea sezon, potrivit news.ro.

Personajul principal al serialui „Kidding“ este Jeff Pickles (Carrey), realizator al unor emisiuni pentru copii foarte populare, un om plin de bunătate, înţelepciune şi inspiraţie pentru cei care au crescut cu personajul său. Dar când începe să aibă mari probleme în familie, Jeff descoperă că nicio poveste nu-l va ajuta să treacă prin criza care avansează mai rapid decât poate  suporta.

„După două sezoane, «Kidding» şi-a încheiat parcursul la Showtime“, a anunţat reţeaua într-un comunicat citat de Variety. „Suntem foarte mândri că am difuzat acest serial inventiv, aclamat de critici şi plin de satisfacţii“.

Din distribuţie au făcut parte şi Judy Greer, Catherine Keener, Frank Langella, Cole Allen, Juliet Morris şi Justin Kirk.

Carrey a fost producător executiv alături de Dave Holstein, Michel Gondry, Michael Aguilar, Roberto Benabib, Raffi Adlan, Jason Bateman şi Jim Garavente.

Pentru acest serial, actorul Jim Carrey a lucrat din nou cu scenaristul Michel Gondry, premiat cu Oscar pentru „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004), în care el a deţinut rolul principal.

Serialul este disponibil pe platforma HBO GO.

FOTO HBO 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare