Serialul „Glee“ va avea un episod-tribut în memoria actorului Cory Monteith, găsit mort într-o cameră de hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moartea lui Cory Monteith a survenit în urma unei supradoze de heroina şi alcool FOTO Reuters

Ryan Murphy, creatorul serialului „Glee“, a anunţat că episodul din sezonul următor, care va rula pe data de 10 octombrie, va fi dedicat defunctului actor Cory Monteith, devenit celebru pentru rolul Finn Hudson. Cadavrul lui Monteith, în vârstă de 32 de ani, a fost descoperit pe 13 iulie, într-o cameră de hotel din Vancouver (Canada), autopsia relevând că moartea a fost cauzată de o supradoză de heroină şi alcool.

„Episodul din zece octombrie se va centra în jurul dependenţei de droguri şi a circumstanţelor morţii lui Cory“, a declarat şi Kevin Reilly, preşedintele Fox Entertainment, citat de „Ok Magazine“. Întrebat dacă personajul lui Cory, Finn, va muri din cauza unei supradoze, Reilly nu a putut confirma o astfel de turnură.

Devenit celebru pentru rolul Finn Hudson din serial „Glee“, actorul canadian Cory Monteith a jucat în două filme indie înainte de a muri. Într-una dintre pelicule, drama „McCanick“, filmată în septembrie 2012, Cory a interpretat un infractor periculos, dependent de droguri, recent eliberat din închisoare.

În viaţa reală, actorul s-a luptat cu dependenţa de stupefiante încă din adolescenţă, iar această dependenţă a condus, într-un final, la moartea lui. Decesul starului din serialul „Glee“ a survenit la doar câteva luni după ce acesta a urmat un tratament într-o clinică de dezintoxicare.

Actorul de 31 de ani Cory Monteith, ucis de un amestec de heroina si alcool

Pe aceeaşi temă

VIDEO S-a stabilit adevărata cauză a morţii actorului din „Glee“, Cory Monteith

Tânărul a murit la 31 de ani singur, în camera sa de hotel, după ce s-a intoxicat cu heroină şi alcool, potrivit autorităţilor. Cory Monteith s-a luptat mai mulţi ani cu dependenţa de droguri.

VIDEO Ultimul rol al lui Cory Monteith, starul din „Glee“: un dependent de droguri

Actorul Cory Monteith, care a încetat din viaţă la sfârşitul lunii trecute, a interpretat rolul unui dependent de droguri periculos, abia ieşit din închisoare, în ultimul său film. Starul s-a luptat mult timp cu aceleaşi probleme şi în viaţa reală, existând speculaţii că dependenţa de substanţe interzise este cauza morţii sale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO