„Românii au talent“ dă startul audiţiilor pentru sezonul 5 în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana „Românii au talent“ dă startul sezonului 5 şi porneşte, la începutul lunii octombrie, în cautarea celui mai talentat român. Printre oraşele în care va ajunge echipa show-ului se numără Galaţi, Braşov, Cluj, Craiova, Chişinău şi Iaşi.

Dezinvoltură, curaj şi încredere sunt atributele care trebuie să-i reprezinte pe toţi cei ce aleg să se prezinte la preselecţii. Pavel Bartoş şi Smiley vor fi gazdele care dau savoare show-ului şi în sezonul 5 difuzat din primăvara anului viitor, la Pro TV.

În juriu există unele schimbări, după plecare lui Mihai petre la Antena 1. Mihai Bendeac a negociat cu postul Pro TV, dar negocierile nu s-au finalizat.

„Aştept să fie sezonul unor talentel atât de diverse şi uimitoare, încât să nu ni le putem explica de acum în 50 de ani. Mă aştept să fim surprinşi de diversitate“, a declarat Pavel Bartoş.

„«Românii au talent» este clar show-ul care uimeşte o ţară întreagă şi scoate la iveală talente veritabile. Sunt încrezător că cel de-al cincilea sezon va însemna spectacol, distracţie şi neprevăzut. În curând vom porni prin ţară şi cred cu tărie că vom găsi ceea ce căutam, talente care să ne lase muţi de uimire şi cu care să ne mândrim“, a completat Smiley.

Cei care au un talent pe care doresc să îl arate întregii ţări pot intra în cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro dacă se înscriu pe site-ul www.romaniiautalent.ro.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două