Robert Turcescu vrea să facă televiziune online cu ajutorul telespectatorilor: „Fără bani negri sau de la inşi care vor «prieteni» realizatori de talk-showuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Robert Turcescu, care în prezent realizează emisiunea „100%“ difuzată de postul Naşul TV, a lansat ideea unei televiziuni online, care să fie finanţată de telespectatori în baza unui parteneriat, „fără bani negri, fără bani de la inşi care au interesul de a avea măcar din când în când la dispoziţie o «măciucă TV» sau nişte «prieteni» realizatori de talk-showuri“.

Jurnalistul, care a plecat de la postul B1 TV la sfârşitul lui 2014, după ce a iscat un scandal mediatic mărturisind că ar fi fost ofiţer sub acoperire, şi-a întrebat cititorii, prin intermediul unui mesaj publicat pe contul de Facebook, dacă ar fi dispuşi să susţină cu 1 euro pe lună un proiect TV online. „Întrebare importantă: câţi dintre cititorii acestui mesaj aţi fi dispuşi să susţineţi cu 1 euro în fiecare lună, adică 12 euro pe an, adică aproximativ 50 de lei/an, un proiect TV on-line? O televiziune de ştiri şi comentarii difuzate exclusiv online, ca să fiu mai explicit? Nu voi lua în calcul like-urile, ci doar comentariile/răspunsurile de genul «subscriu»! Ia să vedem...“, a scris Turcescu pe Facebook, primind câteva zeci de mesaje de susţinere.

Ulterior, Robert Turcescu a făcut câteva precizări drept răspuns la un articol publicat de site-ul dcnews.com, care avea ca titlu „Turcescu vrea să-şi facă televiziune cu bani de la telespectatori“. Printre altele, jurnalistul a subliniat că jurnalism de calitate fără mijloace financiare nu există, iar sursele de finanţare trebuie să fie „transparente şi multiple“. De asemenea, acesta a menţionat că îşi doreşte o televiziune online care să „nu se teamă de amenzile de la CNA pentru delict de opinie“ şi care „să interacţioneze cu telespectatorii care o susţin financiar.“

„Nu, nu «cu bani de la telespectatori»! Dar fără bani negri, fără bani de la inşi care au interesul de a avea măcar din când în când la dispoziţie o «măciucă TV» sau nişte «prieteni» realizatori de talk-showuri. O televiziune online care să nu se teamă de amenzile de la CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului - n.red.) pentru delict de opinie, o televiziune online care să interacţioneze cu telespectatorii care o susţin financiar. Jurnalismul din România trebuie repus în ecuaţia firească ziarist-public şi îndepărtat de binomul toxic mogul-finanţator interesat. Jurnalism de calitate fără mijloace financiare nu există. Dar sursele de finanţare trebuie să fie transparente şi multiple: donaţii, publicitate, investiţii transparente ale acţionarilor, parteneri de afaceri interesaţi de business şi nu având interese obscure! Cam asta e ideea. Deci, cine subscrie? Cine vrea să fie partener în acest proiect? Cine ar fi dispus să aloce o parte din bugetul de publicitate al firmei pe care o deţine într-o astfel de iniţiativă?“, a mai scris Robert Turcescu într-un alt mesaj postat pe Facebook

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €