Prohibiție la CNN. Prezentatorii nu mai au voie să bea alcool în direct de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Reţeaua americană de televiziune CNN le-a cerut prezentatorilor săi vedetă să nu mai consume alcool în direct în noaptea de Revelion, informează AFP, scrie Agerpres.

În cadrul unei întâlniri în prezenţa noului preşedinte al reţelei, Chris Licht, acesta a declarat că „consumul de alcool în direct subminează credibilitatea echipelor CNN şi 'respectabilitatea' de care s-ar putea bucura în faţa telespectatorilor", a relatat revista americană Variety.

În ultimii ani, telespectatorii americani s-au obişnuit să îl vadă pe prezentatorul Anderson Cooper şi pe colegii săi cu un pahar de băutură în mână în Times Square, New York, în timp ce petrecerea era în plină desfăşurare în spatele lor.

Scenele care au făcut furori îl arătau pe Anderson Cooper într-o stare euforică sau pe coprezentatorul său Andy Cohen dând peste cap shoturi de tequila cu mai mult sau mai puţin succes.

Andy Cohen și Anderson Cooper au băut shoturi în direct FOTO Profimedia

De asemenea, colegul lor, Don Lemon, şi-a făcut chiar un piercing în ureche în direct.

  Din nefericire, pentru fanii distracției, președintele și directorul general al CNN, Chris Licht, a decis să elimine una dintre cele mai iubite tradiții de sărbători: Don Lemon beat, notează The Root.  

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare