Programul Discovery „Mâncat de viu“ a devorat o audienţă de 4,1 milioane de telespectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Rosolie, naturalist specializat în fauna amazoniană, s-a lăsat mâncat de un şarpe anaconda FOTO Discovery

„Eaten Alive/Mâncat de viu“ a adunat o audientă de 4,1 milioane de telespectatori în Statele Unite ale Americii, acolo unde Discovery Channel a difuzat programul special în care naturalistului Paul Rosolie s-a lăsat mâncat de un şarpe anaconda. Producţia a devenit astfel cel mai urmărit show al staţiei din ultimii patru ani.

„Eaten Alive/Mâncat de viu“, programul special marca Discovery Channel în care om om trebuia să devină prada unui şarpe anaconda, a atras o audienţă de 4,1 milioane de privitori în Statele Unite ale Americii, devenind astfel cel mai urmărit documentar natural din istoria staţiei, depăşind producţia „Life“, din 2010. Pe lângă Statele Unite ale Americii, Discovery plănuieşte să difuzeze emisiunea şi în Finlanda, Danemarca, Ungaria, Polonia şi Suedia (10 decembrie), în Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie (12 decembrie), dar şi în alte ţări precum China şi India.

Învăluit de controverse privind scopul şi natura sa, programul l-a avut în centru pe Paul Rosolie, naturalist specializat în fauna amazoniană, care a dorit să se lase înghiţit de viu de un şarpe anaconda, pentru a denunţa distrugerea zonelor verzi din America de Sud, însă, în cele din urmă, nu a avut forţa necesară să ducă acest experiment până la capăt.

Sperând să atragă în faţa micilor ecrane un număr cât mai mare de telespectatori, postul de televiziune american a promovat intens acest documentar, prin difuzarea multor clipuri publicitare şi a unui număr mare de interviuri ale naturalistului în care se specifica destul de clar faptul că acesta ar fi înghiţit de şarpe. Emisiunea a declanşat însă şi un val uriaş de critici, mai ales din partea PETA (n.r. - People for the Ethical Treatment of Animals) şi a militanţilor ecologişti, care au considerat că acea „cascadorie“ a lui Paul Rosolie reprezintă „un abuz de cea mai joasă speţă comis asupra unui animal“, care „a avut de suferit din cauza unor cote de audienţă“.

Emisiunea a avut o durată de două ore, arătându-l, în mare parte, pe Rosolie în timp ce caută şarpele potrivit pentru a încerca experimentul, deşi animalul ales se dovedeşte a fi evaziv. Iniţial, expertul şi echipa sa au găsit un şarpe uriaş, cu o lungime de peste 7,5 metri şi o greutate de 135 de kilograme, dar, din cauza dimensiunilor, au decis să facă acest experiment pe o femelă de anaconda care avea o lungime de şase metri.

„Eaten Alive“ a generat comentarii pe reţelele sociale, Rosolie fiind criticat în special pentru că nu a fost înghiţit, aşa cum sugera, ci a fost sufocat şi strâns cu forţă timp de mai bine de o oră. Totodată, fanii săi de pe Twitter au spus că a pus în scenă un act de cruzime asupra animalului, provocându-i suferinţă fizică şi emoţională fără un motiv întemeiat. Cât a fost prezent pe platourile televiziunii americane, Paul Rosolie nu a explicat niciodată felul în care şi-a regăsit libertatea după întâlnirea lui specială cu acel anaconda, pentru a nu-i dezamăgi pe telespectatorii postului Discovery, care aşteptau cu nerăbdare imaginile şocante.

Iniţial, şarpele a încercat să fugă, dar Paul Rosolie l-a provocat, îmbrăcat într-un costum special, „îmbibat din cap până în picioare cu sânge de porc, astfel încât să miroasă a cină pentru animal“. Şarpele a muşcat momeala şi s-a înfăşurat repede în jurul naturalistului american, acesta fiind foarte repede imobilizat. Rosolie a observat că nu-şi mai simte braţele şi a intrat în panică atunci când a avut impresia că acestea erau pe punctul de a fi fracturate, moment în carea solicitat imediat intervenţia echipei sale pentru a fi eliberat din strânsoarea animalului. „I-am simţit maxilarul pe cap, sângele nu-mi mai circula prin mâini, oasele mi se îndoiau, a trebuit să ies“, a spus Rosolie la finalul emisiunii.

Şarpele a fost eliberat în natură şi a ieşit cu bine din această aventură, spre deosebire de imaginea postului Discovery, afirmă jurnaliştii de la huffingtonpost.fr. Reţeaua de cablu s-a folosit de acest eveniment pentru a lansa şi o ediţie specială a producţiei „Naked and Afraid“, cu Seth Rogan şi James Franco. Această a doua emisiune a adunat o audienţă medie de 2,3 milioane de telespectatori. Postul Discovery are o audienţă de cel puţin 3 milioane de telespectatori în Statele Unite şi de mai multe milioane de telespectatori pe plan mondial.


Broadcast live streaming video on Ustream

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani