Pro TV „dansează“ din nou: formatul „Tumble“, noua achiziţie a postului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Tumble“ va avea premiera, în România, în toamna lui 2015

Pro TV va difuza, începând din toamna anului 2015, o nouă emisiune, „Tumble“, producţie recent lansată în Marea Britanie care s-a bucurat de audienţe record şi din al cărei juriu face parte şi fosta gimnastă Nadia Comăneci.

CME Programming, compania-mamă a Pro TV, a achiziţionat de la BBC Worldwide drepturile de difuzare pentru un nou format prime-time de entertainment, „Tumble“, producţie recent lansată în Marea Britanie care a avut rezultate foarte bune încă de la prima ediţie.

Parteneriatul se va concretiza în toamna anului viitor, când emisiunea va avea premiera la Pro TV. Colaborarea este cu atât mai importantă cu cât din juriul show-ului britanic face parte şi Nadia Comăneci, fosta glorie a gimnasticii româneşti.

Show-ul „Tumble“, inspirat de varianta britanică a celebrului format „Dansez pentru tine“ („Strictly come dancing“ – n.r.), pune alături vedete şi experţi care iau parte la probe de gimnastică şi îşi testează limitele fizice. Astfel, gimnastica, muzica şi divertismentul se îmbină într-un spectacol inedit. În fiecare emisiune, celebrităţile, alături de un partener profesionist şi de un antrenor, trebuie să execute un exerciţiu de gimnastică, la un aparat diferit.

Aleksandras Cesnavicius, directorul general al Pro TV s-a declarat încântat de acest parteneriat şi este de părere că noua emisiune va fi o pagină importantă în istoria televiziunii. „Pro TV este liderul televiziunilor din România încă din primul an de lansare. Am scris istoria televiziunii româneşti, iar «Tumble» va fi o pagină importantă din aceasta, un format ce aduce entertainment de top pentru telespectatori, o producţie inovativă cu o importantă valoare adăugată. Suntem încântaţi de semnarea acestui parteneriat, considerăm că România este locul perfect pentru difuzarea acestui show luând în considerare tradiţia în gimnastică şi numeroasele talente şi medalii pe care această ţară le-a obţinut de-a lungul anilor“, a explicat Cesnavicius.

La rândul lui, Grant Welland, de la BBC Worldwide a mărturisit că a contat foarte mult faptul că România este cunoscută pentru performanţele gimnastelor: „Sunt încântat că am reuşit să încheiem primul parteneriat pentru «Tumble». Este natural ca România, cunoscută pentru unele din cele mai bune gimnaste din lume, inclusiv Nadia, să fie prima ţară care aduce acest format pe micile ecrane. Considerăm că există un foarte mare potenţial pentru «Tumble» şi suntem încrezători că vor urma şi alte contracte.“

„«Tumble» este un format de show TV care te face curios de cum intri în contact cu el. Eu am fost sedusă imediat ce am citit scenariul. «Tumble» oferă tot ceea ce oferă formatele de talent show şi ceva mai mult. Complexitatea exerciţiilor la care sunt supuşi concurenţii, multe dintre ele unice, exerciţii care combină gimnastica cu acrobaţia te fac să urmăreşti fascinat evoluţia acestora. Foarte interesant este şi ce se întâmplă în spatele scenei, orele de antrenament, progresul pe care îl fac cei ce participă la această competiţie este remarcabil. Am primit foarte multe aprecieri, multe felicitări în urma emisiunii, meritul este al celor care au gândit acest format, al echipei care l-a pus în practică, al concurenţilor care fac din acest spectacol unul extrem de incitant, care te provoacă să urmăreşti bătălia concurenţilor, o bătălie care nu este cu ceilalţi, este o bătălie cu tine, cu depăşirea propriilor limite. «Tumble» este un show de televiziune şi o lecţie de viaţă“, a declarat şi Nadia Comăneci (foto).

Show-ul a fost difuzat live pe BBC One pentru prima oară pe 9 august 2014, avându-i în juriu pe Nadia Comăneci, gimnasta medaliată cu aurul olimpic de cinci ori, Louis Smith, Craig Heap şi Sebastien Stella, gazda show-ului britanic fiind Alex Jones.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele