Pepe prezintă „Gashka mare“, la Antena 1: cine sunt căpitanii de echipă şi care este conceptul emisiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pepe mută distracţia la Divertiland odată cu noua emisiune FOTO Antena 1

Antena 1 anunţă un nou show pentru această vară, denumit „Gashka mare“. Emisiunea este prezentată de Pepe, fiind o competiţie între două găşti de prieteni, căpitanii fiind Dorian Popa şi Theo Rose. Show-ul debutează pe 31 iulie, de luni până vineri, de la ora 17.00.

Antena 1 îşi face „Gashka mare“ pentru vara asta şi se mută la Divertiland, unde îi invită pe toţi telespectatorii la distracţie, cu jocuri de vară, tobogane spectaculoase, piscine, fântâni arteziene şi o mulţime de alte surprize. Pepe va fi gazda perfectă pentru această emisiune care se va desfăşura începând cu 31 iulie,  de luni până vineri, de la ora 17.00, timp de două ore.

La „Gashka mare“, două familii sau două găşti de prieteni (trei-patru membri de fiecare echipă) se vor „duela“ într-o competiţie extrem de haioasă. Probe fizice, quizz-uri şi provocări „pe apă“ îi vor pune pe concurenţi în dificultate, dar vor stârni râsete şi vor genera simpatie. Fiecare tabără va fi condusă în „luptă“ de câte un căpitan pe măsură, gata să o susţină în fiecare clipă. Aceştia vor fi Dorian Popa, care îşi va arăta muşchii, şi la propriu şi la figurat, şi simpatica Theo Rose.

„Vara asta îmi voi petrece vacanţa cu toţi românii. Şi sunt bucuros că ne vom vedea în direct, în fiecare zi, de luni până vineri, toată luna august. Aşa că vă sfătuiesc să vă înscrieţi în joc, pentru că va fi o competiţie frumoasă, veselă, haioasă, în care vă veţi distra foarte tare. Vor fi jocuri de familie, de îndemânare, jocuri care vă vor testa prietenia, toate însă extrem de amuzante“, spune Pepe, gazda show-ului.

Echipa câştigătoare va fi recompensată la finalul fiecărei ediţii cu un premiu, însă nici echipa mai puţin norocoasă nu va pleca acasă cu mâna goală. De asemenea, oamenii obişnuiţi aflaţi în momentul acela în parcul acvatic de distracţii vor fi implicaţi în joc, în cadrul unei probe speciale, „proba publicului“, dotată cu premii atractive. Competiţia va fi presărată cu momente artistice susţinute de invitaţii speciali ai fiecărei ediţii.

Dorian Popa va mai avea o misiune în cadrul show-ului, aceea de a pleca în diferite locuri de vacanţă, la munte sau la mare, ca să găsească cele mai „cool“ subiecte ale verii. El va fi reporterul special care va aduce materiale inedite, haioase, trăsnite, din locurile unde românii îşi petrec vacanţa.

Care sunt primele probe care vor da startul celei mai haioase competiţii estivale, telespectatorii Antenei 1 vor afla pe 31 iulie, de la ora 17.00,  în prima ediţie a emisiunii „Gashka mare“. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele