Oprah pune punct. Şi o ia de la capăt?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oprah Winfrey, gazdă a unuia dintre cele mai longevive şi urmărite talk showuri din lume, şi-a anunţat public retragerea. Peste aproape doi ani…

„Oprah Winfrey Show" ar urma să se încheie odată cu finele celui de-al 25-lea sezon, în anul 2011. Gazda emisiunii, care este la ora actuală nu doar una dintre cele mai influente personalităţi din Statele Unite ale Americii, ci şi una dintre cele mai bogate femei ale lumii, şi-a anunţat public retragerea, în direct, la finele săptămânii trecute.

Ea a explicat cu ochii (aproape) înlăcrimaţi, în mijlocul celui de-al 24-lea sezon al emisiunii (!) că trecerea timpului şi îndelungaţii ani de activitate au început să o împovăreze.

„Iubesc prea mult această emisiune, ca să nu îmi dau seama când vine momentul să îmi iau adio", a declarat Oprah în faţa milioanelor de telespectatori cvasi-consternaţi. „După 25 de ani, aşa simt că este corect", a subliniat ea, adăugând că decizia a venit în urma unei „mature chibzuinţe" şi a multor rugăciuni.

În cadrul aceleiaşi intervenţii, transmisă live din studiourile din Chicago unde se realizează emisiunea, vedeta, în vârstă de 55 de ani, şi-a îndemnat publicul să nu dea crezare speculaţiilor „care vor apărea în următoarele zile" cu privire la motivele reale pentru care a luat această decizie.

Lucru de la care o întreagă Americă şi o bună parte a lumii găseşte dificil să se abţină. Informaţiile cu privire la retragerea personalităţii TV au început să fie intens vehiculate şi discutate în presa de peste Ocean, încă de la începutul lunii noiembrie. Pentru mulţi telespectatori avizaţi, anunţul de săptămâna trecută a fost o simplă confirmare oficială a unui fapt anticipat.

Post-festum, însă, faptul că Oprah s-a ferit să divulge eventualele planuri de viitor sau să facă vreo aluzie cu privire la activitatea ulterioară în televiziune (va înceta definitiv, va reveni sub altă formă, cu noi emisiuni etc.) nu a făcut decât să pună şi mai tare în mişcare caruselul speculaţiilor.

Cea mai logică explicaţie pentru care Oprah a simţit nevoia să îşi anunţe telespectatorii că se retrage, cu aproape doi ani în avans, este scăderea ratingurilor emisiunii, care au înregistrat în ultimul an un declin de şapte procente. În context, anunţul înlăcrimat şi spaima că Oprah va părăsi televizoarele poate constitui, în viitorul apropiat, un stimulent pentru telespectatorii americani.

O a doua speculaţie este legată de o viitoare (şi deocamdată ocultă) implicare a personalităţii TV în politică, în zona democrată a „spectrului". Speculaţia se bazează pe faptul că în campania electorală Winfrey i-a făcut lobby actualului preşedinte al SUA, Barack Obama, atât în cadrul emisiunii, cât şi în afara ei.

Singura informaţie certă a venit din partea Harpo.Inc, compania de producţie deţinută de Oprah. Harpo a dat publicităţii un comunicat, în care arată că, după 2001, Oprah „plănuieşte să se implice într-o serie de noi programe pentru OWN", compania de cablu pe care vedeta a fondat-o împreună cu Discovery Communications Inc.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate