O prezentatoare BBC a dezvăluit că mai are câteva zile de trăit şi a emoţionat pe toată lumea cu ultimele lucruri pe care le face pentru băieţelul său de 3 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentatoarea BBC Rachael Bland, în vârstă de 40 de ani, a emoţionat mii de oameni după ce a dezvăluit că mai are doar câteva zile de trăit, după o luptă lungă cu cancerul, şi a povestit care sunt ultimele lucruri pe care le va face pentru fiul său, emoţionând pe toată lumea.

Rachael Bland este prezentatoare BBC de mai bine de 15 ani, iar din 2016, când a fost diagnosticată cu cancer la sân, şi-a documentat lupta cu boala pe blogul personal şi într-un podcast, inspirând mii de telespectatori. 

Recent, jurnalista a anunţat că nu mai are nicio şansă de recuperare şi că i-au mai rămas doar câteva zile de trăit. „După cum spunea legendarul Frank S – Mă tem că mi-a sunat ceasul, prieteni. Şi dintr-o dată, mi s-a spus că mai am doar câteva zile de trăit. Este ireal. Vă mulţumesc foarte mult pentru tot sprijinul. La revedere, prieteni“, a scris Rachael Bland pe Twitter.

  ‪The moment of truth.‬ ‪The results of this scan decide whether I stay on this clinical trial or move on to another. I really want to stay on immunotherapy for longer to give it more time to work.‬ ‪Now for top level #scanxiety for the next week.‬ ‪#CTScan‬ ‪#Stage4Problems‬ ‪#ClinicalTrial‬ ‪#Immunotherapy‬ ‪#ProgressScan‬ ‪#PleaseBeStable‬ ‪#EverythingCrossed‬ A post shared by Rachael Bland (@bigclittleme) on Jul 6, 2018 at 2:25am PDT

Anunţul trist a fost întâmpinat cu mii de mesaje din partea fanilor şi a colegilor de la BBC, în care femeia a fost lăudată pentru curajul şi demnitatea de care dă dovadă în faţa bolii. 

Totodată, prezentatoarea BBC, mama unui băieţel de trei ani, Freddie, a emoţionat cu un editorial în care a detaliat ultimele lucruri pe care le va face înainte de a părăsi această lume.

„Pentru dragul meu Freddie, care o să împlinească trei ani luna viitoare, pentru Steve şi familiile noastre. Chiar şi acum când ştiu că nu mai există nicio opţiune, nu pot să pierd controlul. Trebuie să-mi reprim multe gânduri negre legate de viitorul lui Freddie care va creşte fără mamă. Dacă nu le-aş reprima n-aş putea să mă bucur de timpul preţios pe care îl mai avem de trăit împreună“, a scris jurnalista într-un editorial publicat de Huffington Post.

A beautiful day with my boys in beautiful Salcombe. When the sun shines there is NO WHERE BETTER. We played on boats and in the sea. And I walked up steps and hills. When a week ago I needed to sit down x4 between the hospital car park and ward. Breathing that sea air as much as I can and taking the good day (despite the 5am wake up call - cheers Fred and daylight 😂) #salcombe #cancer #stage4problems #devon #holiday #seaside #playingonboats #sunshine #breatheagain #mummylove #familytime #love #notdeadyet A post shared by Rachael Bland (@bigclittleme) on Jul 23, 2018 at 1:40pm PDT

În primul rând, Bland a cumpărat cadouri pentru fiecare zi de naştere a fiului ei până va împlini 21 de ani şi încearcă să termine o carte de memorii pe care i-o dedică. De asemenea, a adunat o colecţie de carneţele cu însemnări din cariera sa, parfumuri şi alte obiecte personale, pe care i le va lăsa moştenire micuţului, astfel încât acesta să ştie cum scria, cum gândea, cum mirosea şi ce fel de persoană a fost mama lui.

„I-am lăsat surorii soţului meu o listă cu lucruri pe care mi le-aş dori pentru Freddie în viitor. Lucruri care acum l-ar putea copleşi pe soţul meu, dar mai târziu sunt sigură că le va îndeplini. Mi-ar plăcea să nu-i tundă prea scurt părul lui Freddie decât dacă el insistă. Îmi doresc să urmeze cursurile celor mai bune şcoli şi universităţi, atâta timp cât şi el îşi doreşte acest lucru. Am cumpărat şi împachetez cadouri pe care el să le poată deschide în fiecare an de ziua lui, de la 4 până la 21 de ani.“

Despre volumul de memorii, intitulat „For Freddie“, prezentatoarea BBC a declarat: „Este o colecţie cu toate poveştile pe care părinţii le spun copiilor de-a lungul anilor. Sunt şi multe sfaturi. Deşi este foarte mic, vreau să-şi amintească de mine într-un fel. Sper ca această carte şi toate cadourile să lase o amprentă de iubire în viaţa lui, să fie sigur cât de mult l-am iubit.“

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”