O cântăreaţă de muzică populară, noua asistentă TV de la „Acces Direct“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirela Vaida a anunţat, în timpul unei ediţii „Acces Direct“ de săptămâna trecută, cine este noua asistentă TV din cadrul emisiunii de la Antena 1.

O cântăreaţă de muzică populară este cea care o va înlocui pe Emiliana Burghelea în rolul de asistentă TV din emisiunea „Acces Direct“, prezentată de Mirela Vaida la Antena 1. 

Cosmina Adam are 28 de ani de şi este originară din Vaslui.  Ea a urmat cursurile Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ Iaşi şi este absolventă de Conservator. A fost solistă la Orchestra „Rapsodia Vasluiului“. De câţiva ani, tânăra s-a mutat în Bucureşti şi este cântăreaţă de muzică populară. 

Potrivit spuselor cântăreţei, în perioada liceului a fost „Miss Boboc“ şi ulterior „Miss Hostess“. 

De altfel, în urmă cu câteva luni, era invitata Mirelei Vaida în platoul emisiunii „Acces Direct“. 

„Dragii mei, începând de astăzi, pot spune că traiectoria vieţii s-a schimbat cum nici nu mi-am putut închipui. Visurile mele devin realitate, sunt asistenta emisiunii @acces_directoficial şi reporter special. Nu vă puteţi închipui cât de fericită sunt şi ce simt eu acum! Mulţumesc celor ce s-au gândit la mine! Visaţi cu ochiul minţii!“, a scris tînăra pe reţelele de socializare.  

Amintim că în cadrul emisiunii „Acess Direct“ de luni, 15 iunie, asistenta TV Emiliana Burghelea (21 de ani) a izbucnit în lacrimi şi şi-a dat demisia la finalul ediţiei, spunând că ea nu mai acceptă ca în platoul în care lucrează să fie promovată violenţa.

Asistenta TV a făcut referire la „serialul“ Vulpiţa, ce îi are drept protagonişti pe Viorel şi Veronica Stegaru, doi soţi din Vaslui care-şi expun zilnic viaţa în platoul emisiunii de la Antena 1. Emily a dezvăluit că Viorel şi-ar agresa fizic soţia, explicând că acest lucru ar fi ştiut de întreaga echipă a show-ului TV, dar că nimeni nu ia măsuri de dragul audienţei. 

Pe de altă parte, Mirela Vaida a venit cu explicaţii şi a acuzat-o pe tânără că a încălcat „reguli deontologice grave“, pentru care ar fi fost de fapt concediată. 

După ce Emiliana Burghelea şi-a anunţat demisia de onoare de la „Acces Direct“, reacţiile în mediul online nu au întârziat să apară. Foarte multe persoane au sărit în apărarea fostei asistente TV şi i-au apreciat gestul. „Vine o generaţie nouă de asistente TV care nu mai înghite toate mizeriile. Ferea «Acces Direct» şi alţii cu profil asemănător, «copilele» alea pe care le păcăleaţi până acum cu lumina reflectoarelor ştiu să facă audienţă şi fără voi şi nu înghiţind mizerii de divertisment din secolul trecut“, scria pe Facebook Dora Constantinovici. 

Cine este „Vulpiţa“ şi cum a început totul

„Telenovela“ a început în urmă cu aproape şase luni, când Veronica Stegaru (poreclită Vulpiţa), din Vaslui, acuza faptul că a fost răpită şi violată, pentru ca ulterior să se descopere că lucrurile nu au stat chiar aşa. De atunci, soţii Stegaru şi-au expus zilnic viaţa în direct, cu lux de amănunte, inclusiv sexuale, totul în emisiunea „Acces Direct“, de la Antena 1.

Telespectatorii au reclamat la CNA emisiunea, acuzând postul că promovează analfabetismul, prostia, incultura şi lipsa de profesionalism, dar şi că profită de pe urma acestor oameni, exploatându-i pentru audienţă. Şi reacţiile membrilor CNA au fost extrem de dure. Dorina Rusu a afirmat că programul este „pornografie în toată regula“, şi chiar „un spectacol al degradării umane“ şi nu are nicio legătură cu interesul public.

Până acum, a luat trei amenzi şi o somaţie: una de 100.000 de lei, una de 10.000 de lei şi alta de 15.000 de lei.

Pentru a se apăra, reprezentanţii Antenei 1 au folosit ca principal argument faptul că sunt post comercial, prin urmare urmăresc audienţa, iar posturile concurente fac la fel. Şi Mirela Vaida a comentat cazul şi i-a îndemnat pe români să „renunţe la ipocrizie“, căci emisiunea nu-şi propune să ofere exemple şi să educe copiii, ci are un singur scop asumat: audienţa.

De altfel, „Acces Direct“ a adus cifre uriaşe Antenei 1, ajungând până la două milioane de telespectatori pe ediţie. Implicit, „Vulpiţa“ a adus postului Intact şi sume frumuşele din publicitate. Potrivit unei estimări făcute de Pagina de Media, ediţiile de debut în care a fost dezbătută viaţa privată a soţilor Veronica („Vulpiţa“) şi Viorel Stegaru au adus postului publicitate între 350.000 şi 450.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”