Nicole Kidman, dezvăluiri despre scenele brutale din „Big Little Lies“: a rămas cu vânătăi şi a făcut „un gest nebunesc“. „M-am simţit umilită şi devastată“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicole Kidman interpretează o avocată retrasă din activitate şi capitvă într-o căsnicie abuzivă FOTO HBO

Actriţa australiană Nicole Kidman a dezvăluit că a fost atât de marcată de scenele brutale pe care le-a filmat pentru serialul HBO „Big Little Lies“, încât în momentul în care a ajuns la hotel a spart o uşă din sticlă.

În serialul dramă difuzat şi în România de HBO, Nicole Kidman, care împlineşte în curând 50 de ani, o interpretează pe avocata pensionară Celeste Wright, care este captivă într-o relaţie abuzivă cu soţul său, Perry, portretizat de actorul Alexander Skarsgard.

Actriţa a mărturisit că s-a ales cu mai multe vânătăi şi chiar a fost nevoită să ia calmante după ce a filmat o serie de scene violente în care personajul ei este abuzat fizic şi sexual. Mai mult decât atât, Kidman a dezvăluit că filmările au lăsat urme şi asupra psihicului, povestind că a făcut un gest neaşteptat.

„Am spart o uşă din sticlă cu o piatră. În mod evident, acumulasem o cantitate enormă de furie după ce filmasem acele scene îngrozitoare“, a declarat actriţa pentru „The Hollywood Reporter“.

Reese Witherspoon, care joacă de asemenea în „Big Little Lies“, şi-a amintit că Nicole Kidman a sunat-o în acea zi şi i-a povestit întregul incident: „Stăteam la un hotel şi m-a sunat spunându-mi că a făcut cel mai nebunesc lucu. După ce a ajuns de pe platourile de filmare a avut o criză oribilă. «Nu am putut intra în camera de la hotel, aşa că am spart uşa cu o piatră. Eu nu fac astfel de lucruri», mi-a povestit.“

Nicole Kidman a detaliat o scenă care a făcut-o să se simtă „furioasă şi umilită“. „Îmi amintesc că în ultimul episod zăceam întinsă pe podea, eram doar în lenjerie intimă, imediat după ce fusesem lovită. Pur şi simplu nu mă puteam ridica de pe podea. Nu voiam să mă ridic. Şi îmi amintesc că regizorul Jean-Marc a venit lângă mine şi m-a învelit cu un prosop în pauza dintre duble. M-am simţit complet umilită şi devastată. Şi în interiorul meu simţeam o furie imensă“, a povestit Nicole Kidman.

Totodată, Kidman a mărturisit că soţul ei, muzicianul Keith Urban, a fost afectat văzând-o întorcându-se acasă de la filmări cu vânătăi: „A fost devastat prima dată când m-a văzut, dar apoi mi-a zis: «Dar măcar am o soţie artistă!».“

„Big Little Lies“ este o nouă producţie originală HBO, o dramă despre cinci mame care trăiesc în staţiunea balneară Monterrey (California), ai căror copii cu vârste între 6 şi 7 ani merg la aceeaşi şcoală şi ale căror vieţi sunt tulburate de o crimă nerezolvată.

Povestea începe cu o lume perfectă cu mame devotate, soţii de succes, copii adorabili şi case impecabile, dar treptat se va descoperi o reţea de minciuni care se ţese pentru a menţine această aparentă lume idilică în cadrul unei comunităţi în care domneşte bârfa, invidia şi trădările.

Bazată pe cartea de succes cu acelaşi titlu scrisă de Liane Moriarty, noul serial HBO explorează chestiuni sensibile, precum abuzul şcolar, violenţa conjugală, maternitatea, divorţul şi diferenţele între clase.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”