Matt Damon: „Nu ştiu de ce le place oamenilor de mine...“
0Actorul Matt Damon este vedeta serii de vineri, 24 iulie, la Universal Channel. Postul TV prezintă două pelicule de referinţă din filmografia starului american.
Cu începere de la la ora 22.00, Universal Channel difuzează „Cvinta Royală“ („Rounders“, SUA, 1998), în care Matt Damon este secondat de alte două nume celebre, Edward Norton şi John Mal-kovich, iar de la ora 00.10 puteţi urmări „Talentatul domn Ripley“ („The Talented Mr. Ripley“, SUA, 1999), unde Damon îi are ca parteneri pe nu mai puţin cunoscuţii Jude Law şi Gwyneth Paltrow.
Actor, producător de film şi activist umanitar, Matthew Paige Damon, consacrat cu numele „de scenă“ Matt Damon, s-a născut la 8 octombrie, 1970, în Cambridge, Massachusetts, într-o familie cu descendenţă engleză, finlandeză şi scoţiană.
Cariera lui actoricească a debutat în 1988, cu un rol episodic, constând într-o singură replică, în filmul, „Mystic Pizza“ (pe care îl puteţi urmări tot vineri, de la ora 19.00, pe postul TV 1000).
Au urmat alte câteva mici partituri, dar potenţialul lui Matt a fost sesizat de către producătorii de la Hollywood abia după rolul din „Curaj în linia întâi“, din 1996, în care întruchipează un veteran al Războiului din Golf, devenit heroinoman.
Marea consacrare a venit în 1997, cu pelicula „Good Will Hunting“, la care a lucrat, atât în calitate de scenarist, cât şi de actor, alături de prietenul lui din copilărie, Ben Affleck. Succesul a fost răsunător: cei doi au fost răsplătiţi cu premiile „Oscar“ şi „Globul de Aur“, pentru cel mai bun scenariu, iar Damon a primit numeroase nominalizări la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal“.
Cariera sa a fost consolidată de roluri de referinţă în „Salvaţi soldatul Ryan“ (1998), în celebra serie „Ocean’s“ sau în trilogia de spionaj „Bourne“, ambele filmate în intervalul 2001-2007.
Succesele înregistrate de Matt Damon pe linie profesională au fost imediat secondate şi de alte tipuri de recunoaştere publică. În 2007, revista „Forbes“ l-a numit cel mai „valoros“ actor, întrucât a lucrat în câştig şi a adus caselor de producţie câte 29 de dolari americani, pentru fiecare dolar primit drept salariu. În acelaşi an, revista mondenă „People“ l-a declarat „Cel mai sexy bărbat în viaţă“.
Niciuna dintre aceste titulaturi nu l-a impresionat însă prea tare pe actor, care le-a primit mai degrabă cu ironie, decât cu entuziasm. „Auzeam deseori oameni spunându-mi: «O să îţi placă să fii faimos cam o săptămână. După aceea o să te saturi până peste cap». Dar nu cred că am avut parte de săptămâna aceea. Cred că munceam şi am ratat momentul“, a comentat cu umor actorul.
Destul de retras, Matt Damon a respins în nenumărate rânduri cultura media consumistă căreia i se supun de bună voie numeroase vedete, pentru a se menţine în atenţia publicului. Într-unul dintre interviurile sale, starul american a mărturisit: „Nu ştiu de ce le place oamenilor de mine şi nici nu vreau să aflu. Pentru mine ar fi ca un fel de «sărut al morţii». Aş prefera ca lumea să nu ştie nimic despre mine şi să meargă, în schimb, să îmi vadă filmele“.