Măsuri luate de Antena Group din cauza pandemiei: salarii reduse şi suspendarea unora dintre angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antena Group ia măsuri speciale din cauza pandemiei FOTO Paginademedia.ro

În perioada crizei cauzate de coronavirus, grupul Intact a luat măsuri speciale, printre care reducerea salariilor din companie cu 20%.

În următoarele 30 de zile, angajaţii Antena Group vor primi 80% din venitul normal, după cum conducerea grupului Intact a hotărât, potrivit Paginademedia.ro.

Pe lângă reducerea temporară a salariilor, o parte din angajaţi vor fi suspendaţi în această perioadă, mai exact, în principal, cei care lucrau la producţii care au fost oprite pentru moment, cu scopul de a preveni răspândirea epidemiei de coronavirus. 

Într-un mesaj către angajaţi, Mihai Gâdea a explicat ce se va întâmpla în perioada următoare la Antena 3: „Am decis să ne organizăm activitatea astfel ca fiecare angajat să lucreze 128 ore pe lună, în loc de 160, ceea ce presupune plata a 80% din venit pe o perioadă de 30 de zile, astfel încât să traversăm cu bine această perioadă. Sper ca această situaţie să se încheie curând, să revenim la planurile iniţiale şi să construim împreună, aşa cum am făcut până acum. Vă mulţumesc pentru că înţelegeţi situaţia şi pentru că alegeţi să vă faceţi zilnic meseria cu bună credinţă“. 

Oficialii Antena Group au declarant pentru Paginademedia.ro că „aceste măsuri au un caracter temporar şi sunt menite a ne asigura pe termen lung respectarea angajamentelor faţă de telespectatori, de angajaţi şi de partenerii de business“. 

„Intact Media Group ia măsuri care să asigure respectarea misiunii faţă de public. Situaţia generată de epidemia COVID-19 a afectat proiectele in derulare din cadrul Intact Media Group şi a impus luarea unor măsuri care să asigure continuitatea activităţii şi respectarea misiunii faţă de public. Aceste măsuri au un caracter temporar şi sunt menite a ne asigura pe termen lung respectarea angajamentelor faţă de telespectatori, de angajaţi şi de partenerii de business“, se arată în poziţia Intact, citată de sursa menţionată.

Vestea vine după ce Antena 1 a anunţat în urmă cu câteva zile că filmările pentru „Chefi la cuţite“, „Next Star“, „Take me out“ şi „Sacrificiul“ au fost suspendate, urmând a fi reluate atunci când condiţiile o vor permite.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”