Maria Buză şi Lia Bugnar, declaraţii despre Asia Express: „Aş fi dat şi bani să fiu aici“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţele Maria Buză (50 de ani) şi Lia Bugnar (50 de ani), care formează una dintre perechile care au plecat pe „Drumul Comorilor“ în noul sezon „Asia Express“, au făcut declaraţii despre show.

Maria Buză şi Lia Bugnar sunt două dintre vedele care participă în noul sezon „Asia Express“, reality show ce va fi difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1.

   

Încă înainte de a pleca, cele două au afirmat că, la vârsta lor, când primeşti o astfel de propunere nu ai voie să o refuzi. 

„Eu am o vârstă copleşitoare, mă ia ameţeala când mă gândesc. Am 50 de ani. Teoretic, de acum încolo, mari surprize nu mă mai pot aştepta, de asta când a venit propunerea de a participa la acest reality-show mi s-a părut că nu am voie să refuz“, a declarat Lia. 

Odată ajunse la filmări, cele două prietene sunt hotărâte să se bucure de fiecare moment. E drept, percepţiile lor sunt diferite, dar bucuria de a face lucruri împreună le ajută în această aventură. 

„Nu ştiu ce se va mai întâmpla de acum încolo, dar pentru tot ce am trait până acum, pentru cât am râs, pentru ce oameni am cunoscut, eu aş fi dat bani să particip la Asia Express“, a mărturisit Lia. 

„Ei bine, diferenţa dintre noi două e că eu nu aş fi făcut niciodată asta“, a completat râzând Maria Buză. 

Maria Buză şi Lia Bugnar FOTO Antena 1

„Când te trezeşti în cursă se activează în tine resurse care te ajută să faci lucruri pe care nu ai fi crezut vreodată că eşti capabil să le faci. Când te ia valul nu mai ai nici instinct de conservare, nici jenă şi te duci ca nebunul.  Ce mi se pare cel mai greu în această cursă, pentru toată lumea, este să nu te cerţi cu partenerul“, a mai povestit Lia Bugnar. 

Deşi pentru ea cursa este mult mai grea, Maria Buză este şi ea uimită de efectul „Asia Express“: „Când eşti umăr la umăr cu cineva este incredibil ce forţă descoperi în tine“. 

La jumătatea lunii octombrie, nouă perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine şI Taiwan. Chef Sorin Bontea şi prezentatorul TV Răzvan Fodor, cântăreţul Speak şi iubita lui, Ştefania, cântăreaţa Nico şi fiica ei, Alexandra, cântăreaţa Adda şi soţul ei, Cătălin, cântăreţul Florin Ristei şi fratele lui, Dan, actriţele Maria Buză şi Lia Bugnar, influencerii Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan, make-up artistul Alex Abagiu şi prietenul lui cel mai bun, Radu, cântăreţii Alex Velea şi Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro şi pentru mult râvnitul titlu de câştigator „Asia Express“.  

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție