La „MasterChef“ s-a gătit „în cătuşe“. Cameleonicul Siserman a părăsit concursul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala „MasterChef“ se apropie, iar concurenţii rămaşi în competiţie sunt supuşi unor probe din ce în ce mai grele. În ediţia de luni seara au gătit pe perechi, legaţi între ei cu cătuşe. La testul sub presiune, atitudinea nepăsătoare a lui Siserman i-a adus acestuia eliminarea din competiţia de la Pro TV.

Prima probă a pus iar la încercare imaginaţia concurenţilor. Toţi au primit exact aceleaşi ingrediente, mai exact resturi de mâncare: jumătăţi de cartofi, capete de peşte, câţiva căţei de usturoi, un morcov, o bucat[ de prepeliţă etc.

Acesta a fost felul celor trei chefi de a-i pedepsi pentru faptul că risipesc mâncarea, iar la finalul fiecărei probe, pe bancul lor de lucru rămân multe ingrediente care ar putea fi folosite.

Concurenţii au avut la dispoziţie un minut pentru a intra în cămară şi a-şi alege numai condimentele ce urmau să facă diferenţa. Cei opt rămaşi în competiţie au încercat să prepare un fel principal de „Masterchef“, dar unii dintre ei, mai ales Patricia, au reuşit s-o scoată din pepeni pe tiza sa, chef Patrizia Paglieri. Patricia a mizat mai întâi pe o supă remă de legume, apoi a adăugat în meniu şi o salată. „Eu n-o să gust din farfuria ta. N-ai înţeles nimic. Nici supa, nici salata nu sunt feluri principale“, i-a spus Patrizia Paglieri.

Juriul a ales numai trei farfurii pentru degustare – Siserman, Odette şi Lambrino, iar cel din urmă a şi câştigat proba. Acesta a obţinut imunitatea în proba următoare.

În plus, el a ales un preparat realizat de un chef specializat în bucătăria asiatică, pe care colegii săi au fost nevoiţi să-l reproducă.

Iar pentru a face lucrurile cu-adevărat dificile, concurenţii au fost legaţi, câte doi, cu cătuşe, având o singură mână liberă. Echipele formate au avut la dispoziţie o oră pentru a reproduce preparatul. Scoici Saint-Jacques învelite în bacon, cu sos alb.

Concurenţii au fost legaţi, cu cătuşe, doi câte doi FOTO Facebook/Pro TV

„Dacă nu ne place ce vedem în farfurii, vă eliberăm de tot. Vă scoatem cătuşele şi vă trimitem acasă“, i-a ameninţat chef FOA.

„Dacă nu ne place ce vedem în farfurii, vă eliberăm de tot. Vă scoatem cătuşele şi vă trimitem acasă“, i-a ameninţat chef FOA.

După această probă, la testul sub presiune au intrat doi concurenţi între care mocnea de ceva vreme o antipatie: Odette şi Siserman Cei doi au avut mai întâi de scris o reţetă pe care, ulterior, au şi făcut-o. Reţeta proprie, dar şi reţeta adversarului.

Odette şi Siserman au intrat la testul sub presiune FOTO Facebook/Pro TV

Sub o aparenţă calmă, Siserman a tratat proba cu „lipsă de respect“ după cum a considerat chef FOA. Atitudinea lui i-a deranjat şi pe ceilalţi membri ai juriului, dar şi pe colegii de emisiune. Şi tocmai atitudinea a însemnat finalul, căci Siserman a fost cel care a părăsit „MasterChef“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”