Interviu INTERVIU Melania Medeleanu: „Nu cred că este o reţetă a fericirii general valabilă“

O jumătate de mărturisire de la un om care şi-a promis să nu mai facă mărturisiri. Asta pentru că Melania Medeleanu, vedeta Prima TV, şi-a jurat să nu facă din viaţa ei privată o ştire, iar noi am avut dificila misiune s-o facem să se răz­gândească.

Cu preţul unor întrebări insistente, unor „ce“ şi „cine“ pronunţate un pic neclar (Mel e profesoară de dicţie) şi cu riscul unor răspunsuri mai puţin prietenoase decât privirea ei albastră. Noroc că experienţa ne-a învăţat, de multe ori, să descifrăm limbajul nonverbal.

Melania, acum, la început de toamnă, să vorbim despre cum a fost... vara ta. Pe unde ai călătorit, ce locuri frumoase ai văzut? Cum a fost vacanţa ta?

Melania Medeleanu: Începem bine. Toate săptămâ­nile mele de concediu s-au dus în pregătirea taberei MagiCamp, pe care am organizat-o împreună cu Vlad Voiculescu. A fost o tabără pentru 31 de copii bolnavi de cancer, selectaţi de medici specialişti de la Institutul Oncologic, în Brăneşti, undeva lângă Târgovişte, acolo unde am stat timp de două săptămâni. În prealabil, o săptămână am petrecut-o într-o tabără simila­ră, la Barretstown, în Irlanda, cu o tradiţie mai îndelungată şi-n care au fost 120 de copii, iar eu am făcut acolo voluntariat. Ăsta a fost concediul meu.

Nicio plecare, niciun weekend la mare?

Nu, nu am avut când. Din aprilie, de când ne-am apucat să muncim la tabără, pentru mine a fost al doilea full-time job. Job este impropriu spus, pentru că jobul presupune plată, iar sigur că noi n-am fost plătiţi. Nimeni dintre cei aproa­pe 60 de voluntari nu a fost plătit.

Tu ai venit cu ideea acestei tabere? Sau altcineva?

Vlad avea un deal şi-o casă mare şi îşi dorea foarte mult ca acolo să se întâmple ceva. Ne-am aşezat într-o zi la o poveste, care a durat câteva ore, o poveste care ducea într-o mie de direcţii, de la festival de jazz până la tabără pentru co­pii. Apoi, după ce am stabilit că beneficiarii sunt copiii bolnavi de cancer, am început să punem pe o hârtie ce ne-ar plăcea să facem, cine sunt oamenii de care ne-ar plăcea să ne înconjurăm şi care, la rândul lor, cunosc alţi oameni. Şi uite aşa am ajuns să avem mai bine de 60 de volun­tari şi activităţi foarte variate: căţărat pe panou vertical, tiroliană, tir cu arcul, tea­tru de umbre, dans, muzică, bătut la tobe, hipoterapie.

Îmi dau seama că eşti o persoană deosebit de altruistă. Puţini şi-ar sacrifica vacanţa de vară pentru a se dedica unei cauze umanitare.

Mi-e teamă că nu-l cunoaşteţi pe Vlad.

Mă aşteptam la răspunsul ăsta scurt. Dar, din moment ce mi-ai răspuns că eşti fericită, înţeleg că ai confirmat, indirect, că există o persoană specială în viaţa ta.

Sunt foarte fericită. Cine defineşte fericirea, cred că are criterii foarte subiective. Pentru unii, fericirea înseamnă o viaţă profesională la apogeu, pentru alţii, să aibă o familie şi copii sănătoşi sau să le îmbine pe amândouă. Dar nu cred că este o reţetă a fericirii general valabilă. Aşa că nu vreau să răspund provocării tale în niciun fel.

Citeşte continuarea interviului pe okmagazine.ro