Împăratul Alain Delon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul actor francez interpretează rolul conducătorului roman, Julius Caesar, în filmul "Asterix la Jocurile Olimpice" Filmul face parte din seria "Asterix şi Obelix", fiind o comedie

Celebrul actor francez interpretează rolul conducătorului roman, Julius Caesar, în filmul "Asterix la Jocurile Olimpice"

Filmul face parte din seria "Asterix şi Obelix", fiind o comedie antrenantă, care vă va acapara atenţia timp de două ore. Regizorul Thomas Langmann a transpus benzile desenate ale maeştrilor Goscinny şi Uderzo într-o peliculă plină de aventuri. Cei doi eroi galici, Asterix şi Obelix, sunt interpretaţi de celebrii actori Clovis Cornillac şi Gerard Depardieu. Firma Orange este parteneră a filmului şi susţine lansarea peliculei în cinematografe, la 1 februarie.

Acţiunea filmului "Asterix la Jocurile Olimpice" se desfăşoară în Grecia Antică. Aflaţi la vânătoare, Asterix şi Obelix întâlnesc un soldat roman care se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice. Având la îndemână o poţiune magică, galezii îl umilesc pe roman la toate jocurile. În urma acestor performanţe, Asterix şi Obelix vor să participe la Olimpiada din Grecia.

Cei doi trebuie să câştige competiţia, pentru ca prietenul lor, Alafolix, să cucerească mâna femeii pe care o iubeşte - prinţesa Irina. Numai că la mâna ei râvneşte şi Brutus, care vrea să ia medalii la Olimpiadă şi să scape de tatăl său, Julius Caesar. Ca să fie sigur de victorie, Brutus intenţionează să joace murdar pentru a creşte performanţele echipei romanilor la Jocurile Olimpice.

David Beckham şi Zinedine Zidane - la Jocurile Olimpice

Suspansul creşte în momentul în care Asterix şi Obelix vor afla că poţiunea magică nu este permisă de regulamentul competiţiei sportive. Interzicerea licorii constituie, de fapt, o referire la problema utilizării steroizilor în sport. Rămâne de văzut cine va câştiga Olimpiada şi dragostea prinţesei. Pelicula are o distribuţie de excepţie: Clovis Cornillac (Asterix), Gerard Depardieu (Obelix), Alain Delon (Julius Caesar), Benoit Poelvoorde (Brutus), Stephane Rousseau (Alafolix), Vanessa Hessler (Prinţesa Irina), Claudia Cardinale, actriţa de origine română, Elsa Pataky.

"Asterix la Jocurile Olimpice" marchează şi debutul în cinematografie al unor sportivi de top sau al unor vedete foarte iubite de public: David Beckham, fostul pilot de Formula 1 - Michael Schumacher, Zinedine Zidane, top-modelul Adriana Karembeu - femeia cu cele mai lungi picioare din lume: 1.26 m, Jamel Debbouze, Amelie Mauresmo şi Tony Parker. Alain Delon va da viaţă unuia dintre cele mai amuzante personaje: Caesar - conducătorul romanilor, care ţipă "Ave mie". "Acest film este revenirea mea la cinema. Am citit scenariul, am terminat ultima pagină şi am spus: <<Îl fac!>> " - a mărturisit Delon. "Dacă aş alege care să fie ultimul film din cariera mea, acesta ar fi!" - a mai spus marele actor.

Construcţia stadionului - adevărata provocare

Costumele utilizate în film au fost realizate la Paris şi la Maroc. Pentru construcţia armelor, săbiilor, platoşelor şi coifurilor a fost creat un atelier special la Alicante. Coafurile au necesitat, pe lângă 300 de peruci, numeroase cozi, mustăţi şi bărbi, realizate din păr natural în ateliere speciale din Franţa, Belgia şi Anglia. De asemenea, pelicula are efecte speciale şi multă figuraţie. "Cea mai mare provocare a fost construcţia stadionului într-un decor atât de vast; o treime din film se petrece în acest decor, de aceea este atât de important"- a declarat Aline Bonetto, directoarea artistică a filmului.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €