Gillian Anderson va fi Margaret Thatcher în serialul „The Crown”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gillian Anderson Getty Images

Actriţa Gillian Anderson, cunoscută din „The X Files”, „The Last King of Scotland” şi „The Fall”, s-a alăturat distribuţiei celui de-al patrulea sezon al serialului „The Crown”, în care va interpreta rolul fostului prim-ministru Margaret Thatcher, a anunţat Netflix.

Într-un comunicat, ea a transmis: „Sunt atât de încântată să fac parte din echipa «The Crown» şi să am ocazia de a portretiza o femeie atât de complicată şi controversată. Thatcher a fost, fără îndoială, formidabilă, dar explorez cu plăcere dincolo de suprafaţă şi, îndrăznesc să spun, mă îndrăgostesc de emblematica persoană care, iubită sau dispreţuită, a definit o eră”.

Cel de-al patrulea sezon se află, în prezent, în producţie.

Sezonul cu numărul trei din „The Crown” va avea premiera pe Netflix pe 17 noiembrie. Olivia Colman, premiată anul acesta cu Oscar pentru rolul din „The Favourite”, va fi regina Elizabeth II, partitură preluată de la Claire Foy.

Foy a jucat rolul reginei în primele două sezoane ale serialului. Din distribuţie mai fac parte Tobias Menzies, în rolul prinţului Phillip, şi Helena Bonham Carter, în rolul prinţesei Margaret.

Cel de-al treilea sezon va fi lansat după aproximativ doi ani de la premiera celui de-al doilea.

„The Crown” a fost lansat în noiembrie 2016.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate