Emisiunea de umor „În puii mei“ va avea o prezentatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Show-ul de comedie „În puii mei“, al cărui nou sezon debutează la jumătatea lunii, va avea o nouă prezentatoare – actriţa Anca Dinicu.

Mihai Bendeac revine la Antena 1 cu emisiunea de umor „În puii mei“, care va debuta pe micile ecrane pe 16 martie, de la ora 20.30. Printre surprizele noului sezon se numără şi faptul că echipei se alătură Anca Dinică. Aceasta, alături de echipa sa de actori, va întâmpina telespectatorii cu un „regal de comedie“, gândit până în cele mai mici detalii de Bendeac. 

„Am primit propunerea în timpul unei şedinţe de redacţie. În cadrul emisiunii mi s-a oferit posibilitatea de a interpreta mai multe tipologii de personaje, iar acest lucru pentru mine a constituit o miză foarte puternică. În ceea ce priveşte rolul de prezentatoare, cred că m-a ghidat o inconştienţă pe care acum pot să o numesc intuiţie. Era ceva total nou pentru mine şi extrem de provocator. Pentru că am încredere în Mihai Bendeac, m-am aventurat şi am zis că trebuie să fac şi asta“, a mărturisit actriţa. 

Anca Dinică, alături de echipa sa de actori, vor apărea în noul sezon În puii mei FOTO Costin Nicolae 

Cooptată recent în echipa „În puii mei“, Anca Dinică spune că s-a integrat imediat: „Mulţi dintre colegii din emisiune mi-au fost şi colegi de facultate, ba chiar profesori, şi nu am avut probleme de acomodare. Tot aici am cunoscut nişte oameni extrem de dedicaţi şi de profesionişti, datorită cărora trezitul de dimineaţă nu a mai fost o corvoadă.“

În noul sezon „În puii mei“, realizat în regim cinematografic, Mihai Bendeac şi echipa sa vor aduce pe micile ecrane personaje dintre cele mai diverse: de la cele mai vizibile personaje din mediul online, până la cele care ţin zi de zi prima pagină a ziarelor.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție