Documentarul „Steve Jobs: Hipiotul milionar în dolari“, la BBC Knowledge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Jobs este prezentat drept un om contradictoriu în documentarul BBC FOTO Reuters

Postul BBC Knowledge va difuza, luni, 19 august, de la ora 22.00, documentarul biografic „Steve Jobs: Hipiotul milionar în dolari“. Documentarul îl prezintă pe fondatorul companiei Apple drept un om al contradicţiilor, care a stăpânit arta de a profita de pe urma progresului tehnologiei şi informaţiei.

 Steve Jobs avea o reputaţie de certăreţ şi, cu toate că a abandonat colegiul, avea o ambiţie infinită şi era un perfecţionist care îi inspira pe cei din jurul lui. Documentarul prezintă interviuri cu inventatorul World Wide Web, Sir Tim Berners-Lee, confondatorul Apple, Steve Wozniak, experta în domeniul mărcilor, Rita Clifton şi cu actorul şi pasionatul de Apple, Stephen Fry.

Apple este o marcă definitorie pentru consumerism şi a devenit una dintre cele mai mari corporaţii din lume, produsele sale adaptându-se permanent dorinţelor moderne. Documentarul „Steve Jobs: Hipiotul milionar în dolari“ decodează formula care a dus Apple dintr-un garaj suburban la reputaţia unei companii cu supremaţie globală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare