Documentare istorice. Patru producţii interesante în seara aceasta la TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice

Pasionaţii de documentare istorice au la dispoziţie câteva producţii interesante pentru seara aceasta. Iată patru recomandări:

Documentare istorice. Soarta tragică a prinţeselor Rusiei. Viasat History. 22:00. Surorile Romanov au fost cele mai fotografiate prinţese din vremea lor şi totuşi lumea ştia foarte puţine despre cele patru fete din portretele oficiale. Interviuri cu istorici, imagini de arhivă şi reproduceri dramatice dezvăluie vieţile fiicelor ţarului Nicolae al II-lea - Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia - şi adevărul din spatele imaginilor de basm. 

Seria devăluie modul în care au fost influenţate vieţile surorilor de naşterea frăţiorului Alexei şi modul în care acest lucru le-a forţat să devină prietene cu Rasputin. Apoi emisiunea analizează cât de drastic s-au schimbat vieţile lor în timpul primului război mondial. Iar pe final, prezintă ultimii ani din viaţa acestora, care se încheie cu asasinarea brutală din sângerosul punct culminant al revoluţiei ruse.

Documentare istorice. Accidentele aviatice din Cel de-al II-lea Război Mondial. 23:00. Viasat History. Din 1939 până în 1945, mii de aviatori tineri au avut parte de morţi tragice, nu din cauza mitralierelor inamice sau a focului ucigaş al artileriilor antiaeriene, ci în accidente catastrofice. Poate că nu e chiar atât de surprinzător faptul că, pe fondul ponderii costurilor umane ale războiului aerian împotriva Germaniei, aceste pierderi „ascunse” au fost uitate. 

Dar toţi cei din aviaţie care nu s-au mai întors s-au înrolat în acelaşi război şi fiecare era tatăl, fratele sau fiul cuiva. Aceleaşi scrisori au ajuns la casa fiecărei familii. Din fericire, există persoane care au convingerea că acei oameni curajoşi nu ar trebui să rămână o notă de subsol în istoria militară. Au petrecut ani investigând, dezvăluind, căutând, examinând şi săpând sute de locuri de prăbuşire. Aceştia sunt investigatorii accidentelor aviatice din cel de-al II-lea Război Mondial, iar acum dezvăluie pentru prima dată poveştile extraordinare ale miilor de piloţi.

Documentare istorice. Comorile Egiptului Antic, pe Digi World

Documentare istorice. Cei mai răi. Discovery World. 23:50. Psihiatrul criminalist Dr. Michael Stone studiază crimele unora dintre cei mai celebri ucigaşi şi psihopaţi din lume, pentru a stabili ce i-a determinat pe aceşti oameni să ucidă.O prezentare a celor mai malefici ucigaşi în serie, bazată pe o "scară a răului" creată de un profesor universitar, Dr Michael Stone, psihiatru criminalist şi expert în personalitate. El a creat "Scara Stone", cunoscută şi sub numele de "Ierarhia Răului". Scara utilizează analiza de tip criminalist pentru a acorda un punctaj între 1 şi 22, care indică gradul de răutate al unui anume individ. 

Folosind acest nou index al răutăţii, acest documentar de referinţă descompune pe baza tehnicilor criminaliste faptele cumplite şi combinaţia psihologică utilizată de cei mai celebri ucigaşi şi psihopaţi din lume, folosind rezultatele pentru a prezenta, într-o numărătoare inversă de la 10 la 1, cele mai malefice fiinţe umane ale epocii noastre. Cine va fi "Cel mai rău"?

Documentare istorice. Comorile Egiptului Antic. 21:00. Digi World. Jurnalistul şi criticul de artă Alastair Sooke ne arată care au fost adevăratele comori ale celei mai longevive civilizaţii din istorie, precum şi povestea suişurilor şi coborâşurilor pe care egiptenii le-au cunoscut de-a lungul vremii. Cunoaştem Egiptul dincolo de clişee şi vedem cum amestecul unic de geografie şi cultura a creat una dintre cele mai fascinante comori văzute vreodată.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!