Documentare istorice din program TV de azi care nu trebuie ratate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice. Program TV azi

În seara aceasta vor fi câteva documentare istorice care merită urmărite. Iată câteva recomandări din program TV de azi:

Program TV azi. Documentare istorice. Criminalii ascunşi ai epocii victoriene. Viasat History. 21:00. Oamenii din epoca victoriană erau exact ca noi - aveau un fix cu tehnologia şi erau obsedaţi de materialism. Cei de atunci au fost un fel de şoareci de laborator pentru ceea ce cunoaştem azi, ei fiind pionieri în unele aspecte netestate şi neîncercate ale vieţii, aspecte pe care noi le luăm de-a gata în zilele noastre. 

Dr. Suzannah Lipscomb va face dintr-o casă victoriană laboratorul ei şi va cerceta care sunt criminalii secreţi din interiorul acesteia. În numele progresului revoluţia industrială a adus în căminele noastre ucigaşi ascunşi, în mod neintenţionat. Dr. Lipscomb va analiza cum s-a întâmplat acest lucru, cum au detectat oamenii de ştiinţă aceşti factori letali la început şi care sunt căile prin care au încercat să îi elimine. Suzannah va face experimente cu arsenic pe tapet, va creşte bacterii în biberon şi va încerca nite corsete victoriene extenuante - toate acestea pentru a descoperi consecinţele letale ale vieţii de zi cu zi din acea epocă.

Program TV azi. Documentare istorice. Curiosity. Misterul mumiei Nefertiti. 20:20. Discovery World. Seria Curiosity reprezintă o aventură a descoperirii care investighează adevăruri ascunse în spatele celor mai mari necunoscute ale omenirii. Fiecare episod este prezentat de o mare vedetă internaţională, concentrându-se asupra unei singure întrebări importante din ştiinţă, tehnologie sau societate.

Program TV azi. Documentare istorice. Partea ascunsă a celui de-al Doilea Război Mondial, pe Viasat History

Program TV azi. Documentare istorice. Vikingii. History. 23:00. Vikingii erau luptători scandinavi însetaţi de sânge şi buni meşteşugari. Au jefuit şi au făcut negoţ cu blănuri fine, bijuterii, sclavi şi arme: orice valora ceva, din Newfoundland până la Marea Caspică. Au deschis noi rute comerciale care se folosesc până în ziua de azi, au pus bazele unor oraşe magnifice precum Kiev şi Novgorod şi au pus stăpânire pe centre de interes antice, precum York, Napoli şi Istanbul. 

Saxonii din Anglia se temeau de ei, dar totuşi şi-au bătut joc de obiceiurile lor meticuloase de îngrijire personală. Pe scurt, erau piraţi cu stil. Această serie urmăreşte vikingii peste tot unde au fost, dezvăluind noi descoperiri şi prezentând povestea lor incredibilă prin ochii celor mai cunoscuţi experţi în tacticile de luptă şi modul de viaţă al vikingilor.

Program TV azi. Documentare istorice. Partea ascunsă a celui de-al Doilea Război Mondial. Viasat History. 22:05. La 70 de ani dupa sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, încă exista întrebari fără răspuns cu privire la unele operaţiuni majore. Această serie scoate la lumină fapte necunoscute, poveşti incredibile de curaj, decizii care au schimbat vieţi, fără de care soarta lumii ar fi fost diferită. 

Totul începe cu Ziua Debarcării în Normandia şi pregătirea atacului. Apoi, emisiunea prezintă eforturile de eliberare din toată Europa. De asemenea, emisiunea dezvăluieşte şi secretele ridicării la putere a lui Adolf Hitler, fapt care a condus la victoria acestuia în alegerile generale germane din 1933.