Documentare cu animale sălbatice interesante în seara aceasta, din programul TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare cu animale sălbatice interesante în seara aceasta la TV

Cei care vor să vadă documentare cu animale sălbatice au în program TV azi câteva producţii care merită văzute. Iată câteva recomandări:

Documentare cu animale sălbatice. Animale ucigaşe. Animal Planet. 20:10. Botswana e un loc cunoscut pentru vânatul mare. Dar pe aceste câmpii întinse trăiesc în haite şi cei mai înfricoşători şi mai eficienţi ucigaşi din lume: câinii sălbatici africani.

Indiferent dacă este vorba despre teritorii, drepturi de împerechere sau pur şi simplu strategii de supravieţuire, există numeroase motive de conflict între animale, însă un lucru este cert: conflictul e inevitabil în natură. 

Acest program spune povestea celor care luptă pentru supremaţie sau pentru a supune alte specii, câştigându-şi în acelaşi timp un statut solid printre cei de acelaşi neam cu ei.

Documentare cu animale sălbatice. Arca lui Attenborough. BBC Earth. 19:50. Ursul panda, tigrul şi orangutanul sunt specii cunoscute ca fiind pe cale de dispariţie, însă ce se întâmplă cu celelalte creaturi speciale pe cale de dispariţie care trebuie salvate?

De la ciudăţenii la exemplare minunate, Sir David Attenborough alege zece dintre cele mai importante şi mai puţin cunoscute animale pe care îşi doreşte cel mai mult să le salveze - precum proteul de peşteră, solenodonul şi broasca lui Darwin, creaturi cu adaptări bizare şi poveşti stranii de viaţă.

De pe minunatele holuri, din bibliotecile şi sălile Muzeului de Istorie Naturală, Sir David ne împărtăşeşte opiniile sale despre extincţie şi ne prezintă creaturile alese de el. Acesta ne explică de ce ele sunt atât de importante şi ne arată ingenioasa muncă a biologilor din întreaga lume, care le ajută să rămână în viaţă.

Documentare cu animale sălbatice. Război felin: Leu contra ghepard. Nat Geo Wild

Documentare cu animale sălbatice. Planeta Europa. Viasat Nature. 21:00. Într-o plimbare prin grădinile luxuriante ale naturii ni se pot dezvălui imagini de neînchipuit. Putem aluneca precum şerpii printre copaci, putem hoinări ca albinele printre flori sau putem pătrunde întunericul nopţii asemenea bufniţelor care-şi urmăresc prada beneficiind doar de simţurile lor speciale. Premiatul regizor Kurt Mündl se foloseşte de o gamă largă de tehnici de filmare pentru înfăţişarea universului fascinant în care trăim, dar, din păcate, şi a efectelor negative ale acţiunilor noastre asupra lui.

Documentare cu animale sălbatice. Război felin: Leu contra ghepard. Nat Geo Wild. 22:00. După ce a filmat unul dintre cele mai neaşteptate atacuri văzute vreodată în savana africană - patru gheparzi atacaţi brutal de doi lei - realizatorul Reinhard "Leo" Kuenkel îşi uneşte forţele cu renumitul expert în lei Craig Packer pentru a descifra ce s-a întâmplat în timpul acelei scene incredibile şi, mai important, de ce s-a întâmplat. 

Analizează înregistrarea video a înfruntării cadru cu cadru pentru a desprinde toate detaliile atacului, pe care să le plaseze în contextul a ceea ce cunosc despre modul cum se comportă aceste animale. Pe parcurs, Kuenkel şi Packer ajung la o serie de concluzii uluitoare despre relaţia sumbră dintre lei şi gheparzi, care le vor permite probabil să explice în cele din urmă unul din ultimele mari mistere ale sălbăticiei africane.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate