Denise Rifai, după ce a luat cu asalt CNA: „România nu mai e doar a unor băieţi cu muşchi sintetici. O să lupt până la capăt şi o să câştig“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denise Rifai

Realizatoarea TV Denise Rifai a revenit cu un mesaj după ce a făcut show la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), forţând suspendarea şedinţei, în care moderatoarea de la Realitatea s-a plâns că este atacată constant de Mircea Badea, iar forul nu ia nicio măsură pentru a-l opri.

Şedinţa CNA de pe 5 septembrie a fost suspendată preţ de 10 minute după ce debitul verbal al realizatoarei Denise Rifai a scăpat de sub control.

Moderatoarea emisiunii „Legile puterii“, de la Realitatea TV, a fost prezentă în şedinţa forului pentru a cere CNA să ia măsuri în privinţa lui Mircea Badea, care o atacă şi o jigneşte în mod constant. „Mă simt sub un asalt de jigniri continue care sunt total în contra dreptului meu la imagine, dreptului meu la demnitate, reputaţiei mele de jurnalist şi libertăţii mele religioase. Vreau doar să-l opriţi pe omul acesta“, le-a spus Denise Rifai membrilor CNA, potrivit Paginademedia.ro. 

Ulterior, prezentatoarea Realitatea TV a revenit cu un mesaj pe Facebook în care a vorbit despre cele întâmplate în şedinţa CNA şi a promis că „în numele legii şi pentru respectarea ei“ va lupta până la capăt. De asemenea, Rifai şi-a încheiat textul cu o ironie la adresa lui Mircea Badea. 

„Mulţumesc tuturor colegilor din presă pentru mesajele de susţinere! Cât despre şedinţa de la CNA, cum să vă spun... A fost exact imaginea pe care o vedem de altfel şi la televizor. E această Românie încă în ghearele unor băieţi care şi-au propus să radieze legile penale doar ca să-şi facă ei loc şi să poată abuza şi devaliza şi conduce statul român în acelaşi timp. Şi e greu ca legea să mai fie respectată în instituţiile controlate în mod clar de aceiaşi care au capturat România doar ca să modifice legislaţia în sensul lor. Dar ce nu înţeleg oamenii ăştia e că România nu mai acceptă tipul ăsta de abuz, că România nu mai e a lor şi că nu mai pot, cu legea în faţă, să refuze să o aplice doar ca să-i protejeze pe unii sau pe alţii. Dar e doar o chestiune de timp. Vor fi alegeri. Chiar şi peste un an sau peste zece, dar vor fi alegeri. Şi vom trăi ziua, cât de curând, în care lucrurile se vor schimba în România. Pentru că România nu mai e doar a unor băieţi cu muşchi sintetici care cred că o împart pe felii, seara, la masa de poker.

Cât despre mine. Dincolo că vă mulţumesc din toată inima pentru sprijin, vă promit că în numele legii şi pentru respectarea ei, o să mă lupt şi o să mă lupt până la capăt! Şi o să câştig! Şi mai apoi o să-i trimit un buchet cu trandafiri lui #mirciulicafaptamica; Aşa gagică faină, mai rar!“, a scris Denise Rifai. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”