Cum arată grila de toamnă a Pro TV: MasterChef, de patru ori pe săptămână. Când vor fi difuzate producţiile noi, „Profu'“ şi „Şef sub acoperire“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pro TV a prezentat oficial grila de toamnă, precizând că este „cea mai puternică din ultimii ani“. Vor reveni show-urile consacrate, precum „Vocea României“ şi „Las Fierbinţi“, dar vor fi difuzate şi producţii noi, precum reality show-ul „Şef sub acoperire“ şi serialul „Profu’“.

„În fiecare zi în prime time, de luni până duminică, Pro TV le-a pregătit tuturor românilor ştiri obiective şi bine documentate, producţii locale în care emoţia, empatia, umorul, curiozitatea, vocea şi adaptabilitatea sunt elemente principale, dar şi filme care au adus miliarde de dolari în box office. Reţeta pregătită de Pro TV este complexă, cu cea mai puternică grilă de programe din ultimii ani“, au precizat oficialii televiziunii la lansarea oficială a grilei de toamnă. 

Grila de toamnă a Pro TV debutează din 6 septembrie, odată cu premiera sezonului 9 „Vocea României“, care vine cu o schimbare în componenţa juriului. Horia Brenciu, care a mai făcut parte din echipă în primele trei sezoane, o va înlocui pe Andra şi se va alătura celorlalţi trei antrenori – Irina Rimes, Smiley şi Tudor Chirilă. 

Emisiunea va fi difuzată la fel ca până acum, în fiecare vineri, de la ora 20.30, şi va avea opt ediţii de audiţii pe nevăzute, patru knockout-uri, o ediţie de confruntări şi trei gale live. 

   

De la 20.30, în fiecare luni, începând cu 9 septembrie, al doilea sezon al serialului „Vlad“ revine pe micile ecrane cu nume noi în distribuţie, printre care Elvira Deatcu şi Anda Sârbei.

„MasterChef“, de patru ori pe săptămână

Tot din 9 septembrie, „MasterChef“ revine în grila Pro TV după o pauză de doi ani. Show-ul culinar va fi difuzat, de la ora 22.30, de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Juriul este complet schimbat – Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru şi artistul şi expertul în vinuri Cosmin Tudoran.

Serialul de foţă al postului Pro TV, „Las Fierbinţi“ se întoarce din 10 septembrie şi va fi difuzat în fiecare marţi şi joi, de la ora 20.30. 

În serile de marţi, imediat după „Las Fierbinţi“, de la 21.30, este programat un nou serial de comedie – „Profu’“, care îi are în rolurile principale pe Andi Vasluianu şi Aida Economu. 

Din 11 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 20.30, Dragoş Bucur şi echipa de arhitecţi formată din Alina Vîlcu, Cristina Joia, Laura Boghiu, Omid Ghannadi şi Valentin Ionaşcu fac „Visuri la cheie“. 

Iar din 19 septembrie, joia, imediat după „Las Fierbinţi“ şi înainte de „MasterChef“, de la 21.30, Pro TV va difuza un nou reality show – „Şef sub acoperire“

   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”