CTP, reacţie dură la adresa lui Cosmin Prelipceanu după emisiunea cu Firea: „Principala ocupaţie a fost să tacă asurzitor şi să dea din cap aprobator“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu îl critică dur pe realizatorul Cosmin Prelipceanu pentru prestaţia din emisiunea în care a avut-o invitată pe Gabriela Firea, fiind de părere că nu a făcut decât „să tacă asurzitor şi să dea din cap aprobator“. Mai mult, jurnalistul avertizează că dacă un astfel de episod se va repeta, va încheia colaborarea cu Digi24.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost invitata lui Cosmin Prelipceanu la Digi24, unde a comentat controversa iscată după ce a distribuit pe Facebook un mesaj care s-a vrut ironic, semnat de creatoarea de modă Dana Budeanu, la adresa fondatoarelor Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, care construiesc, din fonduri private, un spital pentru copiii bolnavi de cancer. 

Cristian Tudor Popescu, invitat permanent al postului de ştiri, a reacţionat dur după emisiune, pe care a catalogat-o „dureroasă din punct de vedere moral şi profesional“. 

Mai mult, jurnalistul a avertizat că dacă situaţia se va repeta, este gata să pună punct colaborării cu Digi24: „Încă una-două din astea, şi nu ne mai întâlnim decât pe Republica şi pe Facebook, stimaţi telespectatori Digi24“.

CTP reproşează lipsa de reacţie a lui Cosmin Prelipceanu, despre care spune că a fost public de figuraţie în emisiunea realizată de Firea, dar şi că a pus doar câteva întrebări şi acelea pe „un ton prevenitor, de scuză, ca să nu zic umil“. Precizăm că emisiunea a fost marcată drept „dezbatere electorală“. 

Redăm textul integral semnat de CTP:

„Tăcerea mieilor

Când am apărat cu duritate Digi24 în faţa pretenţiei dlui Mihai Şora-emag ca postul să se desfiinţeze, pentru că s-ar fi aservit PSD, am spus că dacă voi constata eu compromiterea postului Digi24, nu mă mai vedeţi prin studio.

Un prim pas spre acest gest a fost făcut aseară, prin emisiunea realizată de primarul general G. Firea, avându-i ca public de figuraţie pe dnii C. Prelipceanu şi R. Kiss. Firea a vorbit 80% din timpul emisiunii, plasând tot ce a vrut. Principala ocupaţie a dlui Prelipceanu a fost să tacă asurzitor şi să dea din cap aprobator. Când a pus una dintre cele nu ştiu dacă mai mult de 5 întrebări, dl Prelipceanu a avut un ton prevenitor, de scuză, ca să nu zic umil, «Nu vă supăraţi, doamnă primar general, totuşi trebuie să vă întreb ceva...».

Textul oribil al femelei scatofile Budeanu, împotriva celor două doamne care muncesc voluntar pentru copiii bolnavi de cancer, pe care şi l-a asumat şi l-a distribuit primarul general al Capitalei, trebuia să-i fie citit în faţă, tare şi cu dicţie, năpârcii Firea – eu asta aş fi făcut, nu să-l ascund „pudic” într-un unghi de ecran aproape ilizibil.

Dureroasă emisiune din punct de vedere moral şi profesional pentru un veteran ca mine. Încă una-două din astea, şi nu ne mai întâlnim decât pe Republica şi Facebook, stimaţi telespectatori Digi24“.

CONTEXTUL SCANDALULUI 

Pe 23 octombrie, Gabriela Firea a distribuit pe contul personal de Facebook o postare a Danei Budeanu, care le ironiza pe Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, doamnele care construiesc din donaţii primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică de stat din România. 

„Astia cacare face ei un spital vrea sa doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luaţi unu din ăia 35 de milioane euroi donaţi. Nu aşa aţi măcănit la teveu, caca luati voi? Sa dea la saraci Pintea! Da mai stati putin caca vine Vladut regele medicamentelor si va da el din aia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marscumanipularile“, a fost mesajul Danei Budeanu distribuit de primarul general al Capitalei. 

În emisiunea lui Prelipceanu, Firea şi-a asumat postarea şi a susţinut că cele două doamne sunt doar „o interfaţă“ şi sunt „împinse în faţă“, iar în spatele ONG-ului stă de fapt fostul ministru al sănătăţii din Guvernul Cioloş, Vlad Voiculescu, pe care primarul general îl acuză că „îşi face campanie electorală pentru alegerile locale“ şi „s-a opus transplantului în România“. 

„Întotdeauna am încurajat investiţiile în domeniul de sănătate, şi în domeniul public, şi în domeniul privat. Ce mă deranjează însă este manipularea şi ipocrizia şi faptul că o anumită persoană îşi face campanie pentru alegerile locale de la anul transmiţând informaţii parţiale, ca să nu spun eronate. Niciodată, sub nicio formă nu am avut un cuvânt nepotrivit, ba dimpotrivă, faţă de persoanele sau instituţiile care donează în general, care sponsorizează în beneficiul unui domeniu, mai ales cum este un domeniu vital ca sănătatea“, a spus primarul general. 

Mai mult, Firea a subliniat că şi ea, în calitate de primar general, are o contribuţie la acest spital privat, pentru că este construit pe un teren al Primăriei care ar valora un milion de euro. „Nu-mi plac omisiunile grave. Eu nu aveam cum să aduc jigniri contributorilor, sponsorilor acestui spital, pentru că şi eu, ca primar general, am o contribuţie (...) în construirea acestui spital - aşa cum se spune, din fonduri exclusiv private - contribuţie despre care nu vorbeşte absolut nimeni, poate nu întâmplător. Niciodată nu am făcut tapaj să spun: ştiţi, nu vă supăraţi, spuneţi dvs că este un spital construit exclusiv din fonduri private, dar uitaţi de contribuţia majoră a Primăriei Capitalei, şi anume prin punerea la dispoziţie a acestui teren extrem de valoros. (...) Este minunat ce fac, dar să nu nege activitatea noastră şi să nu spună că noi n-am avut o contribuţie!“, a spus Firea la Digi24.

De asemenea, primăriţa a punctat că şi ea a construit spitale. 

La rândul lor, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu au reacţionat în faţa atacurilor şi au anunţat că vor rezolva problema în instanţă. „Doamna Firea a recunoscut acea mizerie de postare în care îşi bate joc de noi, de proiectul şi sustinătorii noştri. Doamna Firea ne-a făcut «ciuma roz sau albă». Doamna Firea încearcă o mârşavă manipulare, susţinând că eu şi Carmen Uscatu suntem doar nişte marionete ale lui Vlad Voiculescu. Doamna Firea a lansat un atac mizerabil la munca şi reputaţia noastră. Va trebui să dovedească spusele, căci 10 ani de muncă şi luptă pentru şansele la viaţă ale copiilor bolnavi de cancer nu merită a fi terfeliţi în acest fel“, a transmis Gheorghiu.

   

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate