Confidenţele Andreeei Esca: „Nu primul iubit contează, ci ultimul“
0Andreea Esca (42 de ani), unul dintre simbolurile televiziunii postdecembriste, îşi lansează sâmbătă, la Târgul Bookfest (Romexpo), cartea biografică „Ce-am făcut când am tăcut“. „Un autoportret clasic“, dar şi „un portret atipic“, cartea Andreei Esca încearcă să prezinte cititorilor lucruri aproape necunoscute din viaţa vedetei: poveşti din copilăria şi adolescenţa ştiristei sau dezvăluiri despre prima iubire.
Lansarea va avea loc sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.30, la standul editurii Humanitas, în prezenţa autoarei şi a invitaţilor săi, criticul Dan C. Mihăilescu şi scriitorul Radu Paraschivescu. Vă prezentăm în continuare câteva fragmente din volumul „Ce-am făcut când am tăcut“, oferit de editura Humanitas.
Despre copilărie
„Iarna mă duce mereu cu gândul la bunicii mei de la Braşov. Aveam un program foarte riguros, pe care atunci îl uram din tot sufletul. Dimineaţa trebuia să ne trezim la ora 7.00, apoi mâncam obligatoriu un ou, lapte cu Lacovo (mai ştiţi chestia aia chinezească dulce şi bună, folosită pe post de cacao?) şi pâine prăjită. În unele zile, dimineaţa, mergeam la schi în Poiană sau la patinaj, în altele aveam numai lecţii. Iar atunci când veneau părinţii noştri şi alţi prieteni de-ai lor, de Revelion, la Braşov, fiindcă nu erau destule paturi în casă, dormeam mai mulţi în aceeaşi cameră, unii în pat, alţii în fotoliu-pat, alţii pe jos, pe saltele. Ce distracţie! N-aş da vacanţele copilăriei mele pe niciun ban din lume, pe nicio escapadă în Maldive şi pe niciun diamant de la Tiffany!“.
Despre prima maşină
„Maşina mea dintâi a fost o Dacie 1300 albastră, B 72 CNN. Ştiu, nu eram prea creativă, în ’72 m-am născut, iar la CNN am strâns bani pentru ea (mi-a adus opt kilograme în plus penru că mâncam doar la fast-food, dar aşa am economisit ceva şi, cu ce mi-a mai dat tata, am cumpărat, la mâna a doua, „poliţista“, după cum îi spuneau prietenii). În jurul acestei maşini s-au petrecut toate isprăvile începutului Pro TV, pentru că eram aşa de fericită c-o pot conduce, încât îmi duceam toţi colegii acasă, indiferent unde locuiau şi la ce oră plecau“.
N-aş da vacanţele copilăriei mele pe niciun ban din lume, pe nicio escapadă în Maldive şi pe niciun diamant de la Tiffany.
Despre primul iubit
„Primul iubit nu se uită niciodată. Nu se poate să nu fi auzit asta măcar o dată. Amintirile mele mă leagă însă foarte strâns şi de al doilea. Întâi de toate, să cădem de acord că vorbim despre acelaşi lucru: primul – adică primul cu care facem dragoste. (...) Sunt destule femei care trăiesc până la sfârşit alături de cel care a fost primul bărbat din viaţa lor şi care nici nu s-au gândit vreodată să cunoască altul. Cred într-adevăr că prima dată trebuie să facem dragoste cu cineva despre care gândim că este alesul pentru totdeauna. Atât de mult să îl iubim. (...) Eu, de exemplu, aveam obsesia asta cu «Merită»? Îmi amintesc că eram îndrăgostită în adolescenţă de un bărbat care mi-a spus într-o zi, nu după mult timp de când ieşeam împreună, că nu se poate să mai fim prieteni dacă nu mă culc cu el. Mă iubeşte prea mult şi nu mai rezistă să fim despărţiţi de acest impediment.. Ei bine, cu toate că eram topită după el, am considerat că nu merită să fie primul, doar pentru că mi s-a părut anormal să nu mă poată iubi fără actul sexual. Eu credeam că dragostea este mai presus de aşa ceva şi l-am părăsit. «Primul» a devenit astfel prietenul meu din liceu, care m-a iubit ani la rând înante să fim iubiţi în sens fizic şi nu am regretat niciodată decizia. Deşi cel care n-a mai ajuns să fie «primul» mi-a dovedit în timp că era într-adevăr foarte îndrăgostit de mine, că era de o calitate umană rară şi un foarte bun prieten. De ce vă spuneam însă la începutul poveştii că amintirile mă leagă foarte strâns de al doilea? Pentru că după ce treci de faza «primului» şi începi să compari şi să alegi, îţi dai seama că poţi cunoaşte oameni intersanţi, care să te iubească la fel de mult sau chiar mai mult decât «primul», cu care te poţi înţelege mai bine, aşa încât «primul» va rămâne mai ales amintirea plăcută a unei vârste minunate. (...) Cred că pentru a fi fericit trebuie să ai mereu puterea de a o lua de la zero. Să te îndrăgosteşti de fiecare dată fără frică. Să te laşi curtată, admirată, iubită, plânsă, detestată. Ăsta e jocul fascinant al dragostei care te face să te simţi vie. Mă gândesc că multe dintre deciziile unei fete ţin şi de educaţia primită acasă. Dacă părinţii o să-ţi repete că primul trebuie să fie şi ultimul, până la urmă aşa o să crezi şi tu. Nu vreau să condamn această idee. Numai că mama mi-a zis că nu primul contează, ci ULTIMUL. Şi de aici putem reîncepe discuţia, fiindcă, în cazul meu, ultimul a fost... primul: primul francez pe care l-am cunoscut“.
Andreea Esca, la 18 ani FOTO Arhivă personală
Despre celebritate şi mode
„Numai dacă eşti o celebritate ai posibilitatea să faci anumite lucruri. Cum ar fi să asortezi orice la orice şi să zici că ăsta este trendul. Doar nu vă imaginaţi că ar putea să o ţină cineva afară pe Madonna dacă vine în trening la o recepţie? Dimpotrivă, restul doamnelor îmbrăcate în rochii de seară elegante se vor simţi penibile, demodate. Sau îşi permite cineva să sugereze că unele creaţii ale unor branduri de lux sunt culmea kitsch-ului în timp ce majoritatrea vedetelor le poartă cu mândrie? În lumea noastră există şi un concept nou, intitulat generic, în limba lui Shakespeare, must have (obligatoriu – n.r.). Şi acolo apare inevitabil geanta clasică X. O prietenă de-a mea mă urăşte pentru că nu vreau să mi-o cumpăr. Îmi zice că aşa ceva este de neconceput. Degeaba îi explic că nu-mi place genul ăsta de imprimeu maro cu maro, ea îmi spune că-mi dă 2.000 de euro nmai ca să nu fiu out. Ce nu înţelege este că, după părerea mea, geanta e un accesoriu al tău şi nu tu un accesoriu al ei. Poate că mi se pare mai simpatic să te remarce pe tine înaintea genţii. Oi fi demodată...“.