CNA: Antena 3, Digi 24 şi TVR, printre televiziunile care vor reflecta campania pentru prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunile de ştiri Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV şi România TV, televiziunile generaliste Antena 1, Kanal D şi Prima TV şi posturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv) vor reflecta campania pentru alegerile prezidenţiale, care va începe în audiovizual pe 3 octombrie.

Un număr de 282 de televiziuni şi radiouri au informat CNA privind intenţia de a reflecta campania electorală pentru alegerea preşedintelui României, potrivit unor documente postate pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Astfel, printre cele 154 de televiziuni care vor difuza emisiuni electorale se numără Antena 3, staţiile locale ale Antenei 1, B1 TV, Kanal D, Prima TV (staţia centrală, de la Bucureşti, şi staţiile locale), Digi 24 (staţia centrală şi cele locale), Realitatea TV (staţia centrală şi staţiile locale), The Money Channel, România TV şi SRTv (staţiile centrale şi studiourile regionale).

De asemenea, 128 de posturi de radio şi-au declarat intenţia de difuzare a unor emisiuni electorale, între acestea numărându-se Europa FM, RFI România, Realitatea FM (staţia centrală şi cele locale) şi posturile Societăţii Române de Radiodifuziune.

Listele sunt în curs de actualizare de către CNA şi urmează să fie discutate de către membrii Consiliului.

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private va începe pe 3 octombrie, ora 00.00, şi se încheie pe 1 noiembrie, ora 7.00, potrivit Deciziei CNA numărul 528 din 11.09.2014 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României.

Pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al României, accesul la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este egal şi gratuit.

Radiourile şi televiziunile care intenţionează să realizeze şi să difuzeze emisiuni electorale au avut obligaţia să comunice CNA implicarea lor în campania electorală, până pe 23 septembrie, printr-o adresă.

De asemenea, candidaţii au la dispoziţie intervalul 24 septembrie - 2 octombrie pentru a se adresa în scris posturilor private de radio şi de televiziune care şi-au anunţat intenţia de realizare şi difuzare a emisiunilor electorale, solicitând şi timpii de antenă pe care intenţionează să îi utilizeze.

În timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaţilor, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral pot fi prezentate numai în următoarele tipuri de emisiuni: de promovare electorală; de dezbatere electorală; informative.

Difuzarea în direct şi înregistrată a mitingurilor şi întâlnirilor electorale, a conferinţelor de presă şi a altor activităţi de campanie ale candidaţilor este considerată emisiune de promovare electorală.

Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziţia radiodifuzorilor de candidaţi pot fi difuzate numai în emisiunile de promovare electorală.

Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în emisiunile electorale, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.

În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii acestora, precum şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi nu pot fi producători, realizatori şi moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.

Candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi şi care deţin funcţii în instituţii şi/sau autorităţi publice pot avea intervenţii, în direct sau înregistrate, şi în alte emisiuni decât cele electorale, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor. În aceste situaţii, radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi şi anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă.

În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura pe 2 noiembrie (primul tur de scrutin) şi, respectiv, 16 noiembrie (al doilea tur), potrivit unei hotărâri a Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL